Jurnalul.ro Ştiri Politică Premieră la Congresul PSD: Vot electronic, de pe telefon

Premieră la Congresul PSD: Vot electronic, de pe telefon

de Redacția Jurnalul    |   

Pentru prima dată în istoria partidului, președintele PSD va fi votat cu ajutorul unei aplicații de pe telefon. Fără contracandidat, Marcel Ciolacu va fi reales președinte, dar și candidat la alegerile prezidențiale. Gabriela Firea va fi înlocuită de Daniel Băluță în postul de prim-vicepreședinte.

PSD îşi va alege noua conducere electronic. Fiecare membru va primi pe legitimația de delegat un cod QR individual care va fi scanat cu telefonul mobil.

„Este un vot secretizat. Nu se ştie cine a votat ce. Este asigurată această secretizare de aplicaţia respectivă, care ne-a fost prezentată astăzi. Nu avem niciun fel de problemă în această direcţie, iar acest vot se va închide în 15 minute cu rezultat cu tot, ceea ce lasă timp la dispoziţie pentru lucrări", preciza pe 9 august Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.

La Congres vor fi validați încă patru vicepreședinți. În total vor fi opt vicepreședinți pe domenii și opt regionali. De asemenea, vor fi doi prim-vicepreședinți, președintele, secretarul general și președintele Consiliului Național.

Gabriela Firea va fi înlocuită de Daniel Băluță în postul de prim-vicepreședinte. Al doilea post de prim-vicepreședinte va fi păstrat de Sorin Grindeanu.

Paul Stănescu va rămâne secretar general al PSD.

O altă schimbare va fi la nivel de președinte al Consiliului Național al PSD. Europarlamentarul Mihai Tudose candidează pentru postul ocupat în prezent de Vasile Dîncu.

În conducerea PSD vor intra Florin Jianu, fost președinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România pentru că a fost invitat de PSD Sector 1 să ocupe funcția de vicepreședinte a formațiunii la nivel național.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: psd congres vort electronic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri