Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a fost premiat marţi, la New York, de „Fundaţia Bill şi Melinda Gates” pentru eforturile guvernului său de construire de toalete pe teritoriul ţării, o recompensă întâmpinată însă cu un val de critici din partea unor militanţi pentru drepturile omului, transmite AFP.
Alegerea făcută de „Fundaţia Bill şi Melinda Gates”, care finanţează eforturi de ameliorare a sănătăţii publice, a suscitat editoriale mânioase şi furia a trei laureaţi Nobel, care au invocat atingerile aduse drepturilor minorităţilor de către guvernul Modi.
Actorii britanici de origine asiatică Jameela Jamil şi Riz Ahmed, care urmau să asiste la ceremonie, au boicotat evenimentul.
Într-un comunicat, Fundaţia a dat asigurări că respectă criticile aduse, dar îşi menţine decizia, subliniind că problemele sanitare sunt neglijate adesea şi că programul indian ar putea servi drept model pentru alte ţări.
„Dedic această recompensă tuturor indienilor care au transformat misiunea «India curată» într-o mişcare populară şi au făcut din curăţenie o înaltă prioritate”, a declarat Modi, după primirea premiului din mâinile fondatorului Microsoft, Bill Gates.
Guvernul indian afirmă că a construit peste 100 de milioane de toalete în cadrul unul plan de 20 de miliarde de dolari, lansat în 2014, pentru a combate problema defecării în aer liber, care afectează mai ales zonele rurale. Conform planului lui Modi, fiecare gospodărie tribală care construieşte o toaletă primeşte 200 de dolari.
Înaintea ceremoniei, laureaţii Nobel Mairead Maguire, Tawakkol Abdel-Salam Karman şi Shirin Ebadi au denunţat guvernul naţionalist indian, acuzându-l că a atras India „într-un haos periculos şi mortal, care subminează sistematic drepturile omului şi democraţia”, citând înmulţirea linşajelor împotriva musulmanilor, creştinilor şi daliţilor, şi avertismentele organizaţiei „Genocide Watch” în privinţa statelor Assam şi Kashmirul indian, căruia guvernul de la New Delhi i-a revocat autonomia constituţională la începutul lui august.
Decizia Fundaţiei a fost denunţată şi printr-o petiţie online, care a strâns circa 100.000 de semnături, precum şi printr-un editorial co-semnat de celebra feministă americană Gloria Steinem în cotidianul britanic „The Guardian”.
Narendra Modi, care a câştigat detaşat un al doilea mandat în luna mai şi este foarte popular în rândul diasporei indiene din SUA, nu a reacţionat la aceste critici cu ocazia primirii premiului.