Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Scoţiei doreşte un nou referendum pentru independenţa faţă de Marea Britanie

Premierul Scoţiei doreşte un nou referendum pentru independenţa faţă de Marea Britanie

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a anunţat luni că va cere Parlamentului din Edinburgh să autorizeze organizarea unui nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, transmit Reuters, DPA şi BBC. 

Sturgeon a afirmat că votul ar urma să aibă loc cel mai devreme în toamna anului 2018 şi cel târziu în primăvara anului 2019 şi că săptămâna viitoare se va prezenta în faţa Parlamentului scoţian pentru a solicita aprobarea legiuitorilor pentru acest demers. 

Potrivit premierului, cetăţenii Scoţiei trebuie să aibă dreptul de a alege între un Brexit dur şi independenţa ţării lor. 

Potrivit Agerpres, Sturgeon s-a arătat încrezătoare că scoţienii vor opta pentru independenţa faţă de Regatul Unit. 

La referendumul din 2014, 55% dintre votanţi s-au opus ieşirii Scoţiei din Marea Britanie. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri