Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a anunţat convocarea unor noi alegeri, după ce protestele izbucnite în urma scrutinului prezidenţial din 20 octombrie nu au putut fi înăbuşite, iar Organizaţia Statelor Americane (OAS) a cerut repetarea primului tur.
Cu puţin timp înainte, OAS dăduse publicităţii un raport în care constata numeroase nereguli la alegerile încheiate cu victoria lui Morales. OAS a comunicat că "manipulările sistemelor informatice au fost de o asemenea amploare, încât trebuie anchetate de statul bolivian pentru a stabili tot adevărul şi a atribui responsabilitatea pentru acest caz grav". Organizaţia a cerut anularea primului tur al alegerilor şi reluarea procesului electoral.
Într-o conferinţă de presă la La Paz, liderul de stânga a anunţat şi înlocuirea autorităţii electorale, care a fost criticată după întreruperea nejustificată a numărătorii voturilor. Acuzaţiile de fraudă care au urmat au determinat auditul OAS.
Organizaţia a arătat că este statistic "improbabil" ca preşedintele în exerciţiu să fi obţinut diferenţa anunţată în favoarea sa de 10% din voturi, care i-ar fi permis să fie declarat câştigător din primul tur şi să evite o confruntare mai riscantă în turul al doilea cu contracandidatul Carlos Mesa.
Morales a ajuns la putere în 2006, ca prim şef de stat de origine indigenă din Bolivia. El a insistat că a fost reales corect, însă a declarat că va respecta concluziile OAS.
La sfârşitul acestei săptămâni, confruntarea între forţele de ordine şi manifestanţii a escaladat; unii poliţişti s-au alăturat protestelor antiguvernamentale, iar militarii au anunţat că nu se vor "confrunta cu poporul".