Jurnalul.ro Sport Fotbal international Preşedintele sindicatului fotbaliştilor din Anglia a demisionat, după ce s-a aflat salariul său

Preşedintele sindicatului fotbaliştilor din Anglia a demisionat, după ce s-a aflat salariul său

Gordon Taylor, preşedintele sindicatului fotbaliştilor profesionişti din Anglia (PFA), şi-a anunţat demisia după ce a ocupat acest post timp de 38 ani, ca urmare a presiunii la care a fost supus după ce s-a aflat că a câştigat circa 20 de milioane lire sterline în ultimii 12 ani, relatează EFE.

Taylor, 74 ani, a renunţat la funcţia sa după ce o comisie independentă a finalizat o investigaţie asupra PFA. Fost jucător la Bolton Wanderers şi Birmingham, Taylor a intrat în colimatorul presei şi a fotbaliştilor după ce s-a aflat salariul uriaş care îi intra în buzunare. El nu va mai putea ocupa nicio funcţie la PFA în următorii cinci ani.

Conform presei engleze, peste 300 de jucători au semnat o scrisoare deschisă în care îi cereau demisia lui Taylor. Comitetul director a acceptat în final realizarea unei investigaţii asupra modului în care activează PFA, sindicat care acordă la finalul fiecărui sezon premii, inclusiv pentru cel mai bun jucător din Premier League.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri