De la ideea că apa caldă subvenționată trebuie să fie călâie ca să ajungă la toți, la fel ca pensiile, care-s mici ca să beneficieze și cei pensionaţi anticipat ori ca salariile bugetarilor, ce s-au tăiat in corpore, ca să nu se recurgă la șomaj, s-a ajuns la problematica temperaturii “optime” din locuințe, unde e sănătos ca românii să stea mai în frig, precum străinii și să nu mai ardă gazul de pomană.
Acum dacă e să amintim cum era pe vremea lui Ceaușescu, când eram învățați nu doar să îmbrăcăm o haină în plus, ci să avem și o alimentaţie rațională, e posibil să tragem concluzia că media de temperatură din locuințe în ultimii 40 de ani a fost sub cea din Occident, la care am face bine să ne “aliniem”. Şi poate că așa cum Robinson Crusoe suferea de complexul foamei după perioada petrecută pe insula pustie și conaționalilor noștri le-a rămas frigul în oase. Ei își amintesc de apa caldă livrată cu program și se miră că tot spre asta tind şi în societatea cu statut de economie de piaţă funcţională.
Soluția în cazul de faţă ar trebui să se potrivească cu principiul liberal plăteşti ai, nu plăteşti n-ai. Adică, energia să fie livrată la costul real şi fiecare să o utilizeze în funcție de ceea ce îşi permite și de preferințe. Și sigur că cei care doresc să-şi producă singuri apa caldă, cu centrale de apartament, normal ar fi să fie lăsaţi să o facă, nu să vină şi ei îmbrăcaţi în cămăşi negre, în semn de solidaritate.
Asta ar fi însă o parte a discuției, a doua e că dacă tot am pomenit de „costul real”, merită precizat că la noi gazele se scumpesc și când scade și când crește prețul pe piața internațională, ceea ce are legătură cu contraperformanța managerială. Cu modul la care s-a realizat privatizarea în domeniu şi cu structurile de cartel rezultate, ce dovedesc rezistenţă la restructurare.
Iar dacă mai luăm în calcul că reaprinderea inflaţiei - cu energia şi preţul gazelor în prim plan - permite statului să încaseze mai mult din taxe, ce nu se majorează ca şi cotă, dar cu ajutorul dat de preţuri cam tot aia e, se observă că ne confruntăm cu o socializare a incapacităţii de a conduce a politicului. Ceva la care managementul defectuos din energie e subsumat.
O ultimă idee ar fi aceea că dacă a crescut consumul casnic de energie/gaze ca procent e posibil ca România să fie din ce în ce mai puţin industrializată. Asta ar trebui să fie o şansă pentru o ţară curată. Dacă nu se întâmplă, poate că se importă deşeuri ce se ard. Dar mai important e că, odată cu mărirea ponderii, creşte povara tarifelor/taxelor asupra populaţiei, ca măsura a incapacităţii de a administra.