Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţurile din industrie au crescut pe seama medicamentelor

Preţurile din industrie au crescut pe seama medicamentelor

de Valentin Gros    |   

România a avut în luna noiembrie a anului trecut o creştere destul de severă a preţurilor la produsele industriale, după acest criteriu ocupând a doua poziţie în UE, după Bulgaria. La noi, cea mai accentuată scumpire a intervenit la fabricarea produselor farmaceutice, în timp ce extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale a marcat o ieftinire considerabilă. Dintre statele membre, Danemarca a raportat o scădere record a preţurilor.

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat o scădere de 1% în Uniunea Europeană (UE) şi un declin de 1,4% în zona euro, în luna noiembrie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, arată datele publicate, luni, de Eurostat. 

România se află pe locul 2 în spaţiul comunitar, cu o creştere a preţurilor de 3,6% în noiembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe primul loc se situează Bulgaria (4%), vecinii de la sud de Dunăre ocupând această poziţie pentru a treia lună consecutiv.

Pe următoarele locuri se poziţionează Slovenia (2%), Irlanda (1,4%) şi Slovacia (1,2%). Cele mai mari scăderi de preţuri au fost raportate de Danemarca (4,8%), Italia (3,6%), Belgia (3,2%), Portugalia (2,7%) şi Spania (2,4%).

Preţurile producţiei industriale din România au înregistrat o majorare de 0,4% în noiembrie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Comparativ, în UE preţurile producţiei industriale au urcat cu 0,1% de la o lună la alta, iar în zona euro cu 0,2%.

Topul scumpirilor şi ieftinirilor

Pe sectoare de activitate, cea mai mare scumpire, în noiembrie 2019 comparativ cu perioada similară din anul anterior, a fost înregistrată, în România, la fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (11,05%), conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe locurile următoare se clasează producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (9,75%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (9,75%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (7,15%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (6,16%). Cea mai accentuată scădere a fost raportată la extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (10,67%), domeniu urmat de fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (4,94%), industria extractivă (4,66%), industria metalurgică (4,1%), tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor (0,95%).

 

Subiecte în articol: preţuri industrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri