„Astăzi am semnat certificatele de urbanism pentru 3 stații și un depou pe ruta București Nord - Scroviștea: Pajura, Basarab, Carpați și Depoul Triaj”, a transmis Stelian Bujduveanu într-o postare pe rețelele sociale.
Edilul a subliniat că proiectul nu reprezintă doar o „hârtie semnată”, ci o schimbare resimțită direct de locuitori.
„Știu ce înseamnă să pierzi ore în trafic, să stai blocat pe șosele sau să cauți soluții pentru a ajunge mai repede acasă la familie”, a precizat primarul interimar.
Potrivit acestuia, Trenul Metropolitan va oferi „mai puțin timp pierdut în trafic, legături rapide între cartiere și localitățile din jurul Bucureștiului, un transport modern, confortabil și prietenos cu mediul”.
„La probleme mari, avem nevoie de soluții mari – iar Trenul Metropolitan este una dintre ele”, scrie Bujduveanu.
(sursa: Mediafax)