Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Primăria Capitalei își bate joc de bucureșteni. Bugete URIAȘE pentru companiile municipale

Primăria Capitalei își bate joc de bucureșteni. Bugete URIAȘE pentru companiile municipale

de Redacția Jurnalul    |   

Companiile municipale din subordinea Primăriei Capitalei și-au votat pentru anul 2025 bugete chiar și de patru ori mai mari față de anul anterior, în pofida crizei economice. Acest lucru demonstrează că autoritățile continuă să facă risipă, în timp ce populația este sărăcită.

În ședința Consiliului General, 5 astfel de companii au primit creșteri bugetare majore. 

-Compania Ciclop a văzut bugetul său urcând de la 4,6 milioane de lei la 16 milioane de lei, aproape de patru ori față de anul trecut.

-Compania Municipală Energetica are un buget aprobat de circa 141,9 milioane de lei, de trei ori mai mare decât în 2024.

-Iluminat Public și Management al Traficului bugetele au crescut cu aproape 30%, respectiv bugetul pentru managementul traficului ajungând la aproape 20 milioane de lei.

Salarii nesimțite la companiile municipale

Pentru salariile din conducerea companiilor, bugetele s-au majorat anual chiar și cu 60%, iar la Energetica, suma alocată pentru salarii depășește 35 milioane de lei, reprezentând 25% din bugetul total, dintre care circa 1,5 milioane de lei sunt pentru indemnizațiile șefilor.

Conducerea Companiei Energetica justifică această creștere prin necesitatea angajării a circa 60 de muncitori în 2025 pentru a realiza lucrările de modernizare a rețelei de termoficare, explicând și fluctuația mare de personal și lipsa muncitorilor calificați. Directorul Trustului de Clădiri Metropolitane a spus că bugetul aprobat inițial va fi probabil rectificat în creștere, chiar dublat în scurt timp.

Singura excepție a fost compania de Parking, al cărei buget a fost respins, deși se propunea o creștere de cinci ori, până la 3 milioane de lei. Aceasta va trebui să se susțină din încasările proprii.

Totodată, au fost semnalate majorări semnificative ale indemnizațiilor conducerii companiilor, în unele cazuri cu creșteri de peste 500%, în pofida unei hotărâri a Consiliului General de plafonare a veniturilor șefilor companiilor municipale. Această plafonare prevede că salariile directorilor nu pot depăși salariul unui viceprimar, adică aproximativ 13.000 lei net pe lună, iar indemnizațiile membrilor Consiliilor de Administrație trebuie limitate la minimul legal, însă majorările au fost totuși aprobate.

La Energetica, cheltuielile salariale cresc cu 33%, iar bugetul pentru bonusuri cu 67%, în timp ce la Parking București bugetul pentru comisii și comitete din conducere crește de peste cinci ori, justificate prin creșterea numărului membrilor din consiliu și indemnizații mai mari. Deciziile legate de aceste bugete și salarii au fost inițiate de primarul interimar al Capitalei și votate în Consiliul General.

Această situație a companiilor municipale a generat critici în contextul crizei economice, ridicând semne de întrebare asupra priorităților bugetare ale administrației Capitalei, potrivit observatornews.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri