Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Primăria Deva este interesată de preluarea Termocentralei Mintia

Primăria Deva este interesată de preluarea Termocentralei Mintia

Primăria Deva este interesată de preluarea Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), subiectul fiind discutat de reprezentanţii autorităţii locale şi cei ai producătorului de energie electrică şi termică, urmând ca demersurile să fie continuate, săptămâna viitoare, şi la Guvern.
"Această unitate energetică trebuie salvată, ea este viabilă economic şi, de asemenea, este vitală pentru locuitorii Devei. (...) Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire la Guvern şi am fost asiguraţi de tot sprijinul pentru rezolvarea favorabilă a preluării Termocentralei Mintia de către Primăria Deva", a notat primarul municipiului Deva, Florin Oancea, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Preluarea termocentralei de către Primăria Deva este salutată de Sindicatul "Solidaritatea Hunedoara", reprezentanţii acestuia apreciind că în acest fel va exista o relaţie directă cu autoritatea locală, în contextul în care subvenţiile pentru căldura şi apa caldă livrată populaţiei din oraş sunt achitate de la bugetul local.
"Este o logică sănătoasă în acest demers al Primăriei Deva, care doreşte să preia Termocentrala Mintia. Cred că s-au convins de faptul că termocentrala are viitor dacă se aplică în mod corect condiţiile de preluare, adică fără datorii şi cu o schemă de sprijin pentru a acoperi funcţionarea normală, având în vedere importanţa acesteia pentru siguranţa sistemului energetic naţional", a declarat preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", de la Termocentrala Mintia, Cristian Iştoc.

Potrivit liderului sindical, Termocentrala Mintia este a treia din ţară ca putere instalată şi un nod energetic foarte important în partea de vest a ţării.

El mai a precizat că legea referitoare la Ordonanţa 60 a fost promulgată şi va apărea în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede divizarea CEH şi formarea a două entităţi economice distincte: Complexul Energetic Valea Jiului - cu termocentrala Paroşeni şi patru mine de cărbune, şi Termocentrala Mintia. Aceasta din urmă poate fi preluată de o unitate administrativ-teritorială, fără să se specifice explicit faptul că ar putea fi Consiliul Judeţean Hunedoara, aşa cum s-a ştiut până acum, sau o altă primărie, în cazul de faţă cea din Deva.

În cadrul Termocentralei Mintia lucrează aproximativ 800 de angajaţi din Deva.

Producătorul de energie electrică asigură apa caldă şi agentul termic pentru mai mult de 4.000 de locuinţe, şcoli, grădiniţe, Spitalul Judeţean, instituţii publice şi aproximativ 300 de agenţi economici din municipiul Deva. În total, 18.000 de locuitori beneficiază de apa caldă şi agentul termic furnizate de Termocentrala Mintia, conform datelor Primăriei Deva.

AGERPRES

Subiecte în articol: termocentrala mintia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri