Astfel că de anul viitor, toţi locuitorii din Sectorul 1 care au clădiri pericol public vor fi suprataxaţi de autorităţi. Un exemplu celebru este fostul hotel Dunărea, de la Gara de Nord.
Acesta a fost construit în anii '30 şi a fost grav afectat de cutremurul din 1977. În ultimii ani, clădirea a fost abandonată, iar acum este în stare avansată de degradare a devenit astfel casă doar pentru oamenii străzii. Pentru acest monument istoric, proprietarul a plătit anul acesta un impozit de 6.000 de lei însă de anul viitor va avea de achitat aproape 40.000 de lei.
Termenul pentru renovarea locuințelor
"E o măsură excelentă pentru că e o mizerie aici. Chiar la intrarea în oras, la gară şi uite ce aspect urât. Poliţia locală nu îşi face datoria. S-au întâmplat accidente. A căzut tencuială", ne spun locuitorii din zonă.
Înainte de a fi supraimpozitaţi, proprietarii au la dispoziţie 6 luni să pună clădirea în siguranţă.
"Poliţia locală e cea care constată aceste nereguli, face o somaţie timp de 6 luni de zile ca ei să îşi aducă clădirea într-o stare convenabilă, dacă nu se întâmplă acest lucru, pentru anul bugetar următor le mărim impozitele cu până la 500%. Se acordă un punctaj şi în functie de degradarea clădirii, se stabileşte cuantumul impozitului. Mai sunt alte 10 în situaţia somării", declară George Tuţă, primarul Sectorului 1, potrivit observatornews.ro.
Primăria Sectoruui 1 amenință astfel locuitorii cu poliția locală și taxe uriașe, însă impozitele nu se regăsesc în atenția pe care aceasta ar trebui să o acorde celei mai bogate zone a Capitalei. Multe străzi și trotuare sunt pline de gropi, parcările nu sunt identificate și amenajate pentru riverani, șinele de tramvai sunt rupte și degradate. Și asta chiar în zone din apropierea Pieței Victoriei, cum ar fi B-dul Ion Mihalache, de exemplu.
Explicații pentru supraimpozitare
În Capitală sunt 3.000 de clădiri cu risc de prăbuşire în caz de cutremur iar autoritățile locale nu fac nimic. Lasă totul în seama proprietarilor, care nu au fonduri pentru renovări, întrucât costurile uriașe. Deși în alte țări europene, administrațiile vin în sprijinul acestora, în România proprietarii sunt amenințați să rămână pe drumuri sau forțați să își vândă locuințele.
Pentru o casă lăsată în paragină, Primăria Sectorului 1 a decis să majoreze impozitul de 5 ori, însă în multe astfel de situaţii proprietarii sunt de negăsit aşa că autorităţile locale ajung în instanţă.
"În astfel de situaţii se poate executa silit şi pot fi instituite popriri asupra conturilor bancare, sechestrul bunurilor mobile sau imobile şi vânzarea la licitaţie publică. Deci practic bunurile sechestrate pot fi valorificate prin licitaţie publică pentru recuperarea sumelor datorate. Poate să dureze între 3 luni, 6 luni, chiar şi un an de zile", explică Paul Dumbrăvanu, avocat specializat în imobiliare.
"O supraimpozitare ajută din două puncte de vedere: investitorii, proprietarii nu îşi mai permit să ţină clădiri neutilizate, ignorate, neocupate şi sunt foarte mulţi astfel de investitori în Bucureşti şi pe altă parte, investitorii nu îşi plătesc aceste impozite, se acumulează o datorie la nivelul primăriei, o datorie care poate fi transformată în preluarea proprietăţii", ne spune Matei Sumbasacu, fondator Re Rise, structurist.
În Sectorul 2, locuitorii sunt supraimpozitaţi dacă au faţadele clădirilor degradate. În Cluj Napoca, prorpietarii pot plăti impozite între 200 și 500% iar în Timişoara între 300 şi 500% dacă nu au grijă de casele lor, potrivit observatornews.ro.