Jurnalul.ro Ştiri Politică Prioritate zero pentru ridicarea MCV

Prioritate zero pentru ridicarea MCV

de Maria Alifantis    |   
Ridicarea raportului MCV a devenit prioritatea numărul unu pentru politicienii români. Comisarul european pentru justiție, Vera Jourova, a discutat, ieri, cu premierul Dacian Cioloş şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, despre lupta anticorupţie şi eventuala ridicare a monitorizării de la Bruxelles. “Mai sunt lucruri de făcut”, a transmis comisarul UE.

Raluca Prună a declarat după întâlnirea cu Vera Jourova că ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare a devenit prioritatea zero însă, pentru a demonstra că România are o societatea matură, se lucrează pentru a internaliza pe deplin recomandările din ultimul raport al Comisiei Europene. ”Am discutat cu doamna comisar Jourova despre priorităţile pe care România continuă să le aibă cu privire la reforma justiţiei în România. Am discutat inclusiv despre MCV, repetând că pentru mine ca ministru şi pentru Guvernul României este o prioritate zero să avansăm mai ales în ceea ce priveşte condiţionalităţile şi recomandările”, a specificat ministrul. Prună susţine că România este pregătită să înlocuiască MCV cu propria evaluare în cadrul unor mecanisme proprii, reprezentate de strategia de dezvoltare a sistemului judiciar şi noua Strategie Naţională Anticorupţie.

Avem palmares bun
"Am văzut un palmares bun al justiţiei în ultima vreme, iar asta este foarte încurajant. Am discutat în mod special cum poate sistemul de justiţie să fie întărit în continuare”, a spus Vera Jourova. “Am lăudat România pentru progresele impresionante, dar mai sunt lucruri de făcut în acest an şi mă refer la schimbările din vârful magistraturii, reforma Codului Penal şi implementarea Codului Civil”, a explicat comisarul.

Ministrul Raluca Prună şi premierul Dacian Cioloş vor ca Bucureştiul să scape de supravegherea Comsiei Europene pentru justiţie

Subiecte în articol: dacian ciolos raluca pruna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri