CSM a publicat în 28 ianuarie, cu o întârziere de peste două luni, decizia din 13 noiembrie 2018 luată într-un caz extrem de grav petrecut în Parchetul General. Apare astfel descrisă maniera în care șeful Secției urmărire penală din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a exercitat presiuni constante asupra unui magistrat procuror din subordine pentru a-i perturba ancheta în cazul procurorilor Negulescu, zis Portocală, și Onea, zis Lucică, de la unitatea de elită DNA de la Ploiești. Ghemul de abateri grave de la normele de cercetare penală, plângerile penale împotriva lui Portocală și a șefului de la Ploiești au impus, de voie, de nevoie, deschiderea unui dosar la Parchetul General. Cazul a fost repartizat procuroarei Elena Iordache, care a început o anchetă atent urmărită de opinia publică, scandalizată de abuzurile incredibile devoalate de frații Cosma. Dar ancheta era urmărită la fel de atent de procurorul general Augustin Lazăr, care încerca să o apere pe Kovesi Codruța, știind că după căderea statuii anticorupție îi vine și lui rândul la evaluare. Cum să facă să „amortizeze” scandalul care nu numai că nu se liniștea, dar se amplifica de la zi la zi cu noi fapte din categoria penală, cele mai grave fiind fabricarea de probe și inducerea în eroare a instanțelor judiciare? Șeful Secției de urmărire penală, Romulus Dan Varga, devine unealtă pentru Augustin Lazăr și încearcă mai direct, mai pe ocolite să-i sufle ancheta procuroarei Iordache și să paseaze spre alți procurori noile denunțuri împotriva lui Portocală și Lucică. Așadar, în loc de o anchetă cu o cercetare unitară, șeful Secției a decis diluarea acesteia prin împărțirea la trei procurori a urmăririi penale, faptele cele mai grave fiind luate din cercetarea procuroarei Iordache. Manevrele de mușamalizare transpiră în presă, ministrul Tudorel Toader se sesizează în luna mai 2018 și Inspecția Judiciară deschide o anchetă pentru apărarea independenței magistratului Iordache, în urma cererii acesteia. Varga, procuror înregimentat în optica #rezist, remarcat cu prezențe la televiziunea de nișă a protestatarilor din Piața Victoriei, are o atitudine de sfidare a ministrului Justiției, în timpul audierii în plenul CSM. Concluziile Inspecției Judiciare sunt validate de votul majoritar al plenului, care decide, prin Hotărârea nr. 1040, să admită cererea de apărare a independenței profesionale a doamnei procuror Elena Iordache. Varga, dezavuat astfel de CSM pentru o acțiune de deturnare prin presiuni a anchetei unui procuror din subordine, rămâne cu manșa avionului ușor pe care îl piloteză, conform mapei profesionale.