Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producţia de cereale din 2021 este estimată între 25 şi 30 de milioane de tone

Producţia de cereale din 2021 este estimată între 25 şi 30 de milioane de tone

România va avea o producţie de 25-30 de milioane de tone în anul agricol 2021, cantitate care ar umple de 15 ori Casa Poporului, scrie Ziarul Financiar.

Este cel mai ridicat nivel al producţiei din 2018 încoace, datorită ploilor care au dus la creşterea randamentului la hectar.

Recolta totală de cereale din 2021 este în creştere cu 31-57% faţă de anul 2020. Anul 2020 a fost un an prost pentru producţia de cereale din cauza secetei, iar 2021 este un an cu recolte bune, datorită ploilor din vară, care au crescut randamentul la hectar. Anul acesta, norocul ploilor abundente, chiar şi din luna iunie, va umple magaziile fermierilor.

„În pofida vijeliilor sau a ploilor, producţiile pentru culturile de toamnă - grâu, orz – vor fi bune, dar s-ar putea să pierdem din calitatea lor. Vom reveni la producţiile din 2017 sau 2018 (de 24,4 mil. tone, respectiv 31,1 mil. tone – n.red.)“, a spus Dragoş Telehuz, preşedinte al Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Ialomiţa.

Ploile din ultima vreme au afectat circa 10.000 de hectare, din cele peste 2 milioane cultivate cu grâu în acest an agricol, potrivit lui Ştefan Gheorghiţă, acţionar al companiei Triagroexim (Brăila) şi director de dezvoltare în cadrul Agrinvest (Buzău), companie ce furnizează materii prime agricole, dar şi produce şi comercializează cereale.

„La nivel macroeconomic impactul este mic şi, în plus, un an cu precipitaţii bune înseamnă producţii mai mari la hectar, deci compensează pierderile de pe o suprafaţă mică. Estimez o producţie de grâu de 9 milioane de tone“, subliniază el.

Telehuz a adăugat că producţiile la hectar sunt bune, primele recolte de grâu şi orz ale fermierilor din judeţul său sunt între 7 şi 9 tone/hectar.

Chiar dacă România a avut o producţie la fel de bună ca cea din 2017, fermierii vor ieşi mai câştigaţi, pentru că preţurile cerealelor au crescut. De exemplu, preţul grâului a crescut cu 19,2% la început de iunie 2021 faţă de aceeaşi lună a anului 2017, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Euronext. „Preţurile sunt foarte bune pentru noile recolte, între 800 şi 850 de lei/tonă pentru orz şi de 850 de lei/tonă pentru grâu“, a spus Dragoş Telehuz.

Ştefan Gheorghiţă crede că şi producţiile de floarea-soa­relui şi porumb vor fi foarte bune în 2021 dacă în ur­mătoarele două sau trei săptămâni vor fi doar ploi izo­late. „Cine a făcut tratamentele pentru culturile de pri­mă­va­ră nu va avea probleme din cauza plo­ilor, pentru că plantele sunt pro­te­jate. Însă, pentru cine nu a făcut acest lucru, vremea va avea un cuvânt de spus“, a adăugat el.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: productie cereale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri