Jurnalul.ro Ştiri Social Proiect: vaccinul antigripal, pe lista de compensate

Proiect: vaccinul antigripal, pe lista de compensate

de Monica Cosac    |   

În fiecare an, la nivel global, gripa afectează aproximativ unul din 10 adulţi şi aproape unul din trei copii, soldându-se cu circa 650.000 de decese. Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că  nu suntem încă pregătiţi pentru o posibilă pandemie, iar specialiştii spun că vaccinarea este singura cale de a preveni atât gripa sezonieră, cât şi o eventuală gripă pandemică. În acest context, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a prezentat ieri un proiect-pilot de compensare a vaccinului antigripal pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani.

 

„Ca urmare a unor studii pe care le-am făcut de-a lungul timpului, am observat că populaţia dintr-o categorie care este recomandată de OMS - copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani - să fie protejată nu beneficiază în acest moment de vaccinare. Şi ne-am gândit că ar fi o soluţie să propunem un proiect-pilot pentru introducerea unei compensări a vaccinurilor administrate acestei categorii de vârstă”, a declarat Alexandru Rafila, la lansarea documentului „Gripa şi vaccinarea gripală”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare, Societatea Română de Microbiologie, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Colegiul Farmaciştilor din România şi mai multe organizaţii de pacienţi. Concret, în documentul care a fost înaintat Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), se propune ca prescripţia vaccinului să fie făcută pe un formular de reţetă compensată de către medicul de familie, de către medicul pediatru sau de către medicul de boli infecţioase, iar vaccinul achiziţionat în farmacie să fie administrat, ulterior, de cel care l-a prescris. „Acest vaccin (n.r. - antigripal) trebuie introdus pe o listă a medicamentelor compensate”, a concluzionat Rafila.

 

CITAT

„Recomandarea OMS este să reuşim o acoperire vaccinală de peste 75% la categoria de vârstă peste 65 de ani, iar România a reuşit performanţa ca, în sezonul 2018 - 2019, să fi fost cea mai bună acoperire vaccinală din ultimii 10 ani, de 20%. La nivelul întregii ţări, acoperirea vaccinală nu depăşeşte probabil 8 - 9%, la nivelul întregii populaţii”, a explicat dr. Alexandru Rafila, preşedinte SRM

 

O pandemie ar face până la 80 de mil. de morţi

Potrivit prezedintelui SRM, „la nivel global, infecţia gripală afectează, în fiecare an, între 5% şi 10% dintre adulţi şi între 20% şi 30% dintre copii, ceea ce se soldează cu circa 650.000 de decese, anual”. „OMS a lansat un avertisment (...) că nu suntem încă pregătiţi, la nivel global, pentru o posibilă pandemie. (...) Viitoarea pandemie se estimează că va face, la nivel global, între 50 şi 80 de milioane de morţi, iar PIB-ul la nivel global va scădea cu 5% - este o cifră înfiorătoare”, a mai afirmat Rafila, subiniind faptul că vaccinarea este singura cale de a preveni atât gripa sezonieră, cât şi o eventuală gripă pandemică.

 

EXPL FOTO

Medicii precizează că nu se pot produce îmbolnăviri de gripă din cauza vaccinului şi recomandă ca imunizarea antigripală să fie făcută în perioada septembrie – noiembrie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri