Jurnalul.ro Special Și ridicarea rablelor are protocoale de colaborare

Și ridicarea rablelor are protocoale de colaborare

de Ion Alexandru    |   

Guvernul a aprobat noi norme de aplicare a legii privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, instituind, inclusiv în acest act administrativ, posibilitatea încheierii unor protocoale de colaborare între primării și șefii poliției.

Nu sunt uitate nici instituțiile de forță, cum ar fi SRI, MAI sau MApN, care beneficiază de un statut special în aceste noi prevederi. Mașina aflată pe domeniul public sau privat al unei localități, care nu are RCA și ITP sau căreia îi lipsește un element, primește automat statut de vehicul abandonat sau fără stăpân și este ridicată. Se deschid mai multe „linii verzi”, pentru delațiuni scrise, verbale sau prin poștă (inclusiv electronică), în vederea sesizării locului unde se află un astfel de vehicul.

Noile reguli au fost aprobate, prin Hotărâre de Guvern, în data de 22 februarie 2023 și, printre altele, stabilind că „indiciile temeinice” în baza cărora se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat constau în „împrejurarea legată de starea fizică sau situația juridică a acestuia, cum ar fi: gradul de uzură ridicat, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației, lipsa unor părți componente, radierea din circulație, lipsa RCA și expirarea inspecției tehnice periodice”. Iar prin vehicul abandonat sau fără stăpân se înțelege orice sistem mecanic, cu sau fără mijloace de autopropulsie, destinat transportului de persoane și de bunuri pe o comunicație terestră, subterană, aeriană sau pe apă ori destinat efectuării de servicii sau de lucrări.

Conform acestui HG, „primarul și conducătorul unității de poliție pot încheia un protocol de colaborare pentru stabilirea modalităților concrete de conlucrare, în vederea aplicării dispozițiilor Legii 421/2002, prin care să stabilească modalitatea de realizare a schimbului de informații, persoanele desemnate să urmărească modul de aplicare a legii și alte forme de colaborare apreciate ca fiind eficiente”.

 

Vândute sau date la fier vechi

 

Și relația cu instituțiile de forță ale statului este reglementată, într-un mod special, de aceste noi reguli. Astfel, în cazul vehiculelor înscrise în registrul național de evidență a vehiculelor înmatriculate „ori în evidențele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, a Serviciului Român de Informații (…), primarul trimite către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea o copie a dispoziției prin care vehiculul a fost declarat ca fiind fără stăpân sau abandonat”.

Actul citat clarifică și modul în care se pot face delațiuni. Așadar, orice persoană poate formula, în scris sau verbal, sesizări cu privire la existența unor vehicule fără stăpân sau abandonate, care se adresează primarului sau unității de poliție. Sesizările pot fi trimise și cu poșta, prin curier, sau prin internet.

Primarul identifică și amenajează un loc destinat depozitării vehiculelor fără stăpân sau abandonate, precum și o încăpere „pentru depozitarea bunurilor aflate în interiorul acestora, în cazul vehiculelor deschise”. În caz de nerevendicare, acestea pot fi valorificate, fie prin vânzare directă sau la licitație, fie prin predarea lor către centrele de colectare a deșeurilor.

 

Subiecte în articol: masini abandonate rabla
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri