Moo Deng, al cărui nume se traduce prin "purceluşul săltăreţ", are milioane de fani pe reţelele de socializare după publicarea unor filmuleţe în care sunt prezentate aventurile sale în care este cuceritor de neîndemânatic.
"De obicei, în cursul săptămânii şi în sezonul ploios - când numărul vizitatorilor este mai mic - aveam în jur de 800 de vizitatori pe zi", conform lui Narungwit Chodchoy, directorul Parcului Zoologic Khao Kheow din provincia Chonburi. Însă acum fluxul de vizitatori în cursul săptămânii este între 3.000 şi 4.000 pe zi, majoritatea lor stând la coadă pentru a o vedea pe Moo Deng, a precizat el.
"Acest lucru înseamnă că trebuie să ne organizăm mai bine pentru ca Moo Deng să poată fi văzută de toţi vizitatorii", a mai adăugat el.