Marian Munteanu a consimțit și a părăsit cotiga penelistă care-i promisese cale bătută spre primăria Bucureștilor. Ziua tristei despărțiri nu a fost însă una caracterizată de intemperii lacrimogene. Nu! Nici vorbă despre așa ceva. Dimpotrivă, doamna co-Blaga și stânga sa cea fălcoasă au perorat dezinvolt despre faptul că tocmai acest nou eșec a determinat conducerea fuzionistă a partidului să decidă decisiv. Abia acum, în sfârșit, au fost descoperite la domnul Cătălin Predoiu calitățile forțosului care, în drumul spre fotoliul de primar al Capitalei, va distruge definitiv concurența. Practicând îngăduința de rigoare și încă ceva peste am putea acorda un oarece credit vigorii electorale promise de fruntașii PNL. Dar ascultându-l și pe debarcatul cel civic, debarcat lăudat în continuare de aceiași fruntași peneliști, disponibilitatea de a fi îngăduitori dispare. Marian Munteanu a declarat răspicat că a acceptat propunerea de a candida penelist la primăria Capitalei doar pentru A AJUTA partidul. Această declarație, corect tradusă, ar însemna că PNL nu putea traversa strada fără ajutor extern. Iar când această declarație făcută în prezența șefilor de partid nu este în niciun fel contrazisă înseamnă că șubrezenia PNL devine realitate incontestabilă și intră în contradicție cu declarațiile sforăitoare despre care vorbeam mai sus.
Degringolada de la PNL este mai mult comentată deoarece aceasta a produs spectacole la vedere. Dar n-am să cred nicidecum că ceilalți pacienți ai scenei politice sunt mai ușor tratabili. Deruta este generală și posibilitatea de a alege chiar și răul cel mai mic este extrem de dificilă. Iar haosul din drumul către os va aduce în prim-plan multe alte construcții ale netrebniciei. Nesimțirea îi înarmează pe oportuniști cu un tupeu fără limite. Mă îngrozește lejeritatea cu care sunt aglomerate lozincile mincinoase în partitura electorală a celor care vor să pună mâna pe putere doar pentru a pune mâna. Iar și mai tare mă sperie faptul că prestația ieftină a candidaților îndepărtează electoratul de urne. Situație în care pleava politică își va face de cap mai ceva decât găștile de cartier.