Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin încearcă să salveze aparențele, după ce a ignorat avertismentul SUA în privința atacului terorist de la Moscova

Putin încearcă să salveze aparențele, după ce a ignorat avertismentul SUA în privința atacului terorist de la Moscova

de Şerban Mihăilă    |   

La mai puțin de o săptămână de la realegerea lui Vladimir Putin, care le-a promis conaționalilor săi securitate deplină în interiorul granițelor țării, Rusia a fost lovită de un masacru terorist, în care au căzut victime sute de civili nevinovați, uciși sau răniți. În urma loviturii de credibilitate primite, liderul de la Kremlin încearcă acum să salveze aparențele, mai ales după ce s-a aflat că Moscova a ignorat avertismentul SUA în privința iminenței unui atac comis de organizația teroristă Stat Islamic în capitala rusă. Deocamdată, regimul Putin pare extrem de preocupat să stabilească cu orice preț o legătură între atacatorii de la sala de concerte Crocus City Hall și Kiev. 

Președintele Putin se străduiește să salveze aparențele, punând sub semnul întrebării faptul că gruparea Stat Islamic (ISIS) a revendicat responsabilitatea pentru masacrul de la concertul dintr-o suburbie a Moscovei, care a ucis aproape 140 de persoane, în cel mai sângeros atac comis pe teritoriul țării în ultimii ani.

Moscova nu acceptă revendicarea ISIS

Gruparea islamistă radicală a revendicat în două rânduri responsabilitatea pentru atac, în weekend, postând mai întâi un selfie făcut de cei patru teroriști implicați direct în fața unui steag ISIS, înainte de a posta un video de 90 de secunde, de la fața locului, cu carnagiul propriu-zis.

Autoritățile ruse au încercat însă, încă de la început, să discrediteze revendicările ISIS, părând, în schimb, hotărâte să dea vina pe Occident pentru atac, după ce s-a aflat că americanii au avertizat Rusia în legătură cu masacrul, cu două săptămâni înainte ca acesta să aibă loc. 

Ambasada SUA în Rusia a avertizat că „extremiştii” au planuri iminente de a comite un atac la Moscova. Misiunea diplomatică americană lansase avertismentul, la câteva ore după ce Serviciul de securitate al Rusiei (FSB) anunţase că a dejucat un atac care viza o sinagogă din Moscova şi care urma să fie comis de o celulă a grupării sunnite ISIS.

Ulterior, Ambasada britanică în Rusia a avertizat, la rândul său, în privința iminenței unui atac terorist în capitala rusă. 

De cealaltă parte, într-un articol publicat în ziarul rusesc „Komsomolskaia Pravda”, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a ridicat semne de întrebare asupra revendicărilor ISIS în privința comiterii masacrului. 

„Atenție - o întrebare adresată Casei Albe: Sunteți siguri că este vorba de ISIS? Ați putea să vă mai gândiți o dată la asta.”, a scris ea.

Zaharova susține că SUA răspândesc versiunea „baubaului” reprezentat de ISIS pentru a-și acoperi „protejații” de la Kiev. Ea a reamintit cititorilor că Washingtonul i-a susținut pe luptătorii mujahedini, care au luptat împotriva forțelor sovietice în anii 1980.  

„Perdeaua de fum a propagandei ruse”

La rândul lui, Putin nu a menționat public gruparea militantă islamistă, în prima sa declarație după măcelul de la Crocus City Hall. El a precizat însă că atacatorii au încercat să fugă în Ucraina.

Putin a afirmat că unele persoane „din partea ucraineană” au fost pregătite să îi ducă pe atacatori peste graniță. De altfel, liderul de la Kremlin a păstrat tăcerea o zi întreagă, înainte de a face declarația în care a spus că teroriștii au fost prinși, „în timp ce se deplasau spre Ucraina, unde, potrivit informațiilor preliminare, aveau asigurat un culoar pentru a trece granița.” 

De cealaltă parte, Ucraina a negat vehement orice rol în atac, iar președintele Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Putin că încearcă să deturneze vina, punând-o pe seama Ucrainei. Zelenski a mai remarcat că șeful statului rus a fost mai preocupat să pună atacul pe seama Kievului decât să-și liniștească propriii cetățeni. 

La rândul lor, autoritățile de la Londra l-au acuzat pe Putin că folosește „perdeaua de fum a propagandei pentru a apăra o invazie absolut diabolică”, după ce președintele rus a sugerat că Ucraina s-ar afla în spatele atacului terorist de la Moscova.

Ministrul britanic de Finanțe, Jeremy Hunt, a declarat pentru „Sky News”: „Cred că avem foarte puțină încredere în tot ceea ce spune guvernul rus. Ei creează o perdea de fum de propagandă pentru a apăra o invazie absolut diabolică asupra Ucrainei.”.

„Asta nu înseamnă că nu este o tragedie atunci când oameni nevinovați își pierd viața, atunci când ai parte de bombardamente oribile. Eu privesc însă cu enormă circumspecție ceea ce spune guvernul rus.”, a adăugat el. 

Forțat să-și mănânce urechea

Doi dintre cei patru teroriști ISIS care au fost acuzați de comiterea atacului și-au recunoscut imediat vinovăția, după ce au fost prinși. Ei ar fi fost torturați și reținuți de serviciile de securitate rusești. Unul dintre atacatori a fost văzut examinând locul carnagiului, cu câteva zile înainte de comiterea acestuia.

Potrivit site-ului britanic „MailOnline” au apărut imagini cu forțele rusești care îi torturează pe bărbații arestați, unul dintre el primind șocuri electrice la organele genitale, iar un al doilea fiind forțat să își mănânce propria ureche.

Una dintre imagini arată un suspect numit Shamsuddin Fariddun, cu spume la gură, în timp ce stă întins pe podeaua unei săli de sport, cu pantalonii trași în jos și cu cabluri atașate în zona inghinală. La celălalt capăt, acestea sunt atașate la o stație militară radio, alimentată de o baterie de 80 de volți, mai scrie sursa citată.

În altă înregistrare video se vede cum unui alt bărbat, Saidakrami Murodali Rachabalizoda, i se taie urechea și apoi o scuipă, în timp ce este forțat să o mănânce. Cei doi suspecți se numără printre cei patru bărbați reținuți în vestul Rusiei, după atacul terorist de vineri.

Toți cei patru au apărut în fața instanței din capitala rusă, prezentând tăieturi și vânătăi, în timp ce autoritățile încearcă să transmită un mesaj națiunii aflate încă în stare de șoc.

Mărturisiri smulse prin tortură?

„Fotografiile îl arată pe suspectul Rachabalizod cu un bandaj legat la urechea tăiată, în timp ce stă în spatele unui perete de sticlă la tribunalul districtual Basmanîi din Moscova. Orice mărturisire făcută după astfel de forme de tortură nu poate fi tratată ca fiind de încredere.”, scrie „Mail Online”. 

Pe rețelele de socializare au apărut anterior înregistrări video cu suspecții arestați - unul dintre ei tremurând în genunchi și mărturisind aparent că a comis atacul.

„Se pare că tratamentul barbar al acestor suspecți este dezvăluit în mod deliberat presei, deoarece imaginile au fost publicate pe canalele «Telegram» care simpatizează cu serviciile de securitate.”, mai arată site-ul britanic.

Un canal de „Telegram” al forțelor paramilitare „Wagner” susține că poza lui Fariddun arată „cum are loc un interogatoriu obișnuit, cu ajutorul unui telefon militar de teren TA-57, în limbajul comun «Tapik».”.

„Prin rotirea bobinei se eliberează descărcări prin fire, de până la 80 de volți. La rândul lor, firele sunt conectate la prizonier prin degete, urechi sau organele genitale (...) Pentru un efect mai bun, militantul capturat ar trebui să fie udat cu apă.”, precizează canalul, citat de site-ul britanic. 

Metoda preferată de eliminare a „trădătorilor” de către temuta grupare paramilitară „Wagner” - condusă până nu de mult de către fostul apropiat al lui Putin, Evgheni Prigojin - era izbirea victimelor cu un baros în cap. 

Grupul pentru drepturile omului gulagu.net - care raportează  tortura generalizată din închisorile rusești – a precizat pentru „MailOnline”: 

„De mai bine de 10 ani, am dezvăluit în mod constant tortura și natura sa sistemică în Rusia. Este evident că sancțiunile pentru aceste torturi, precum și pentru tortura prizonierilor ucraineni sunt date de la cel mai înalt nivel - la fel ca și în cazul lui Prigojin, care folosea un baros și care era un executant al voinței criminalului și dictatorului Vladimir Putin. 

Dacă există toate dovezile și acestea au fost colectate, de ce ar mai trebui FSB-ul să-i tortureze pe tadjici? Nu cumva pentru ca ei să își asume vina și să exprime o versiune a atrocității convenabilă pentru Putin și pentru FSB?”.

La rândul său, jurnalistul exilat Dmitri Kolezev, editor la „Republic Media”, afirmă: „Forțele de securitate rusești scurg fotografii care arată că suspecții de atacuri teroriste reținuți sunt torturați cu șocuri electrice prin legarea de fire la organele genitale.”.

„Nu mă îndoiesc că, după aceasta, cei interogați vor mărturisi că ordinul de a ucide în Crocus le-a fost dat personal de Zelenski. Tortura este, din păcate, ceva obișnuit. 

Ceea ce este neobișnuit aici este că forțele de securitate obișnuiau să ascundă cu timiditate acest lucru. Dar acum sunt mândre de acest lucru și, se pare, că ele însele publică fotografii de tortură pe canalele prietene de pe «Telegram».”, mai remarcă el. 

Instanţa a difuzat imagini în care trei suspecţi sunt aduşi în sala de judecată încătuşaţi şi păziţi de poliţişti. Ei sunt aşezaţi apoi în cuşca de sticlă rezervată acuzaţilor. Al patrulea a sosit într-un scaun cu rotile, având ochii închişi.

Toți sunt acuzaţi de terorism şi riscă închisoarea pe viaţă, a anunțat tribunalul Basmanîi din Moscova, într-un comunicat. Arestul preventiv, care expiră la 22 mai, poate fi prelungit până la judecarea lor, a cărei dată nu a fost încă stabilită.

Anterior, pe canalele „Telegram” aliate Moscovei au apărut imagini cu arestările acestora, unul dintre bărbați mărturisind aparent că a comis crimele.

Franța confirmă informațiile SUA

Surse de informații americane au afirmat că o ramură a ISIS, cunoscută sub numele de „Provincia Khorasan a Statului Islamic” (ISIS-K) este responsabilă de masacrul de la Moscova.

Aripa grupării jihadiste ISIS „implicată” în atacul sângeros din capitala Rusiei „a avut în ultimele luni mai multe tentative pe teritoriul francez”, a anunțat, ieri, preşedintele Emmanuel Macron, la o zi după creşterea alertei de securitate la nivelul maxim în Franţa.

„Trebuie să evităm orice instrumentalizare sau deformare, dar să fim exigenţi şi eficace. Acesta este spiritul în care avansăm noi şi sper că Rusia va proceda la fel.”, a spus șeful statului francez, în condiţiile în care Putin a sugerat o responsabilitate a Ucrainei în acest atac.

„Ar fi şi cinic, şi contraproductiv pentru Rusia însăşi şi pentru securitatea cetăţenilor săi să folosească acest context pentru a încerca să-l întoarcă contra Ucrainei.”, a precizat Macron.

Potrivit lui Macron, serviciile de informaţii franceze apreciază că ISIS-K „a pus la cale acest atentat şi l-a pus și în aplicare”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri