„În contextul unor turbulențe tot mai mari, alianța dintre Moscova și Beijing rămâne un factor stabilizator important. Suntem pregătiți să continuăm cea mai strânsă coordonare cu privire la problemele de pe agenda globală și regională”, a declarat liderul de la Kremlin, citat de Le Figaro.
Federația Rusă și China și-au menținut relațiile apropiate în plan economic, diplomatic și militar, cooperarea dintre cele două țări continuând, chiar și în contextul începerii Războiului din Ucraina în februarie 2022. China este principalul partener economic al Moscovei și cel mai mare cumpărător de combustibili fosili ruși, faptcare contribuie indirect la susținerea economiei de război a Rusiei.
În plus, președintele Xi a arătat de mai multe ori apropierea față de Putin. În luna septembrie, Xi i-a găzduit atât pe Vladimir Putin, cât și pe liderul nord coreean, Kim Jong Un, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși China solicită în mod constant negocieri de pace și respectarea integrității teritoriale a tuturor statelor, inclusiv a Ucrainei, Beijingul nu a condamnat ofensiva rusă. În plus, neagă acuzațiile potrivit cărora ar furniza armament Rusiei.
(sursa: Mediafax)