Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin, umilit de Erdogan la Teheran

Putin, umilit de Erdogan la Teheran

de Şerban Mihăilă    |   

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost lăsat singur, în picioare, în fața unei mulțimi de reporteri, în timp ce aștepta să se întâlnească cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, în capitala Iranului.

Imaginile filmate înainte de întâlnirea de marți îl arată pe Putin agitându-se, schimbându-și greutatea de pe un picior pe altul, cu o privire nemulțumită, în fața camerelor de luat vederi, timp de aproape un minut, înainte de a fi în cele din urmă salutat de Erdoğan.

A fost un moment cu totul surprinzător pentru liderul rus, care își câștigase reputația de a-i face pe liderii planetei să-l aștepte, în mod intenționat, uneori ore întregi, după ce discuțiile programate trebuiau să înceapă.

O serie de analiști au speculat, de altfel, că incidentul ar fi o răzbunare pentru o întâlnire din 2020, de la Moscova, în care Erdoğan a așteptat atât de mult pentru a intra în sala de ședințe, încât a luat loc.

„Aceste 50 de secunde în care Erdoğan l-a făcut pe Putin să aștepte, părând epuizat în fața camerelor de luat vederi, spun multe despre cât de mult s-a schimbat acesta după Ucraina.”, a comentat Joyce Karam, corespondent la „National News” organizație media din Orientul Mijlociu, într-o postare pe Twitter.

Karam a numit incidentul „o dulce răzbunare” pentru Erdoğan, după ce Putin l-a lăsat pe liderul turc să aștepte aproximativ două minute înainte de o întâlnire avută în 2020. Presa turcă a relatat la vremea respectivă că Erdoğan și anturajul său au fost umiliți, după ce au fost forțați să aștepte afară într-o anticameră, în imaginile difuzate pe scară largă de către agențiile de știri rusești.

O serie de analiști au speculat că întârzierea lui Putin atunci când se întâlnește cu liderii internaționali este o strategie psihologică premeditată, care datează din primele zile ale președinției sale.

Putin a întârziat 14 minute la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a, în 2003, iar cu un an mai devreme i-a făcut pe părinții copiilor morți într-un accident de avion să aștepte două ore la un cimitir, amintește publicația „The Guardain”

Putin a întârziat o oră la întâlnirea sa cu Papa Francisc la Vatican, în iunie 2015. În 2018, președintele american de atunci, Donald Trump, a fost lăsat să aștepte 45 de minute înainte de un summit programat la Helsinki cu președintele rus.

Potrivit Radio Europa Liberă, Angela Merkel a fost lăsată să aștepte patru ore și 15 minute pentru o întâlnire cu Putin în 2014, în timp ce Viktor Ianukovici, pe vremea când era președinte al Ucrainei, a așteptat patru ore înainte de a se așeza la masă cu liderul rus.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri