Vestea a căzut ca un trăsnet și produce un adevărat tsunami. Într-un comunicat de presă, semnat de Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, se afirmă pe un ton categoric că Statele Unite ,,solicită imperios Parlamentul României să renunțe la modificarea legilor justiției’’. Legi pe care același document le consideră de natură să afecteze ,,lupta anticorupție și independența juridică’’ și să slăbească statul de drept. Comunicatul fiind difuzat ieri, 27 noiembrie, ziua în care Președintele României, Klaus Iohanis a promulgat Legea de achiziționare a rachetelor Patriot. România făcând o nouă și convingătoare dovadă că este și va rămâne un aliat de nădejde al Statelor Unite.
Dar nu această coincidență a șocat profund opinia publică și mediul politic, ci tonul imperativ în care a fost redactat comunicatul respectiv. Pe bună dreptate, în marea lor majoritate, reacțiile mediului politic la declarațiile lui Heather Nauert au atras atenția că nici litera și nici spiritul parteneriatului strategic între România și Statele Unite nu conferă marelui nostru prieten de peste Ocean dreptul de a ,,solicita imperios’’ legislativul României cum să legifereze, ce legi să adopte și ce legi să respingă. Cu atât mai mult cu cât majoritatea comentatorilor au apreciat că declarațiile purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat reprezintă un act fără precedent în istoria relațiilor diplomatice româno-americane.
Până la ora când scriu aceste rânduri, nu avem cunoștință despre o luare de poziție din partea instituției prezidențiale,dar, fiindcă pentru azi la prânz este programată ședința CSAT, ar fi de așteptat ca subiectul să fie abordat cu prioritate, iar concluziile să ne fie prezentate de către însuși domnul președinte Klaus Iohannis. Ceea ce nu ne împiedică să avansăm câteva ipoteze de lucru privind cauzele care au condus sau au favorizat poziționarea Statelor Unite față de acest subiect. O explicație consistentă și convingătoare a venit din partea unui om de presă cu o temeinică expertiză, Adrian Ursu. În evaluarea sa, ar fi vorba despre faptul că:-a)informațiile din România nu ajung corect la receptorii din patria Marelui Licurici; -b) decidenții politici nu sunt în stare să explice, aliaților noștri, în cazul de față, americanilor, acțiunile politice înainte de a le pune în aplicare. Observații perfect îndreptățite dacă ținem seama că, în viziunea neoliberalismului american, democrațiile avansate sunt obligate să intervină, chiar și prin forță atunci când vor considera că este nevoie, pentru a determina guvernele corupte să respecte drepturile omului și independența justiției. Urmând ca, dacă respectivele guverne nu fac asta, ele însele să fie considerate ,,corupte’’și înlăturate de la putere.
Or, după cum bine se știe, imaginea standard pe care anumite cercuri de interese, din interior și din afară, au multiple și nu chiar foarte curate motive să o promoveze și să o impună ca exprimând adevărul absolut este aceea care se regăsește și îl sloganurile autoproclamaților rezistenți. Și anume că ,,niște penali din actuala guvernare vor să blocheze lupta anticorupție și să o demită le Laura Kovesi’’.Ea însăși fiind un patent brevetat, susținut și promovat de către aceleași cercuri de interese tocmai pentru că este garantul succesului lor în afaceri, în detrimentul actorilor autohtoni ai pieței libere.
Avem,atunci, tot dreptul să aflăm ce au întreprins guvernanții pentru a-i convinge pe partenerii noștri externi, în primul rând pe americani, că, în ceea ce privește modificarea legilor justiției, lucrurile nu stau în nici-un caz așa cum le prezintă numai și numai anumite persoane, în special ambasadorul Hans Klemm? Cu atât mai mult cu cât, așa după cum a declarat, cu o semnificativă frecvență, Florin Iordache, șeful Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției, proiectele aflate în dezbaterea Legislativului sunt total diferite față de forma lor inițială. În acest caz, lucrurile se complică, fiindcă ne-am fi așteptat ca în lungul răstimp de la lansarea proiectelor de modificare a legilor justiției și până azi, autoritățile românești- în primul rând ministerul Justiției- să fi realizat un dialog cu partenerii noștri, pe care să îi informeze cum stau lucrurile în realitate și,eventual, să îi consulte pe un subiect sau altul. Putem,însă, constata că deși, poate, s-au făcut asemenea demersuri, fie că ele nu au fost suficient de neconvingătoare, fie că receptorii lor nu au avut disponibilitatea de a le lua în considerare. Dovada făcând-o exact inacceptabilul ton al comunicatului Departamentului de Stat, care, până la această oră, nu a fost nici retractat și nici reformulat.
După cum se cunoaște, reacțiile mediului politic față de acest comunicat al Departamentului de Stat nu au întârziat să apară și constatăm că nota lor dominantă este o tranșantă, categorică respingere. Luări de poziție demne de întregul nostru respect și care fac dovada că patriotismul adevăraților reprezentanți ai societății politice nu a devenit ceva desuet și doar un termen oarecare într-un dicționar de arhaisme. însă, semnale din partea societății civile, ceea ce ne cam spune ceva semnificativ despre opțiunile și preferințele lor politice și geo-strategice.
Ar fi, desigur, foarte greșit și foarte dăunător dacă acest subiect extrem de important ar fi confiscat și utilizat doar ca muniție pentru bătălii cu meschine mize politicianiste. Din fericire, după cum am înțeles din declarații de ultimă oră ale unor importanți reprezentanți ai puterii legislative și ai celei executive, procesul legislativ nu va fi stopat, așa încât legile justiției să fie adoptate și urmează să devină operante. Declarațiile categorice și demne al ministrului Justiției, Tudorel Toader,ca și cele ale lui Florin Iordache, fiind, până acum, două remarcabile răspunsuri la ,,puțin amicalul’’ comunicat iscălit de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Cu mulți ani în urmă, Tudor Arghezi a spus aceste vorbe de pomină, amare:,,Tunuri avem, nemții ne lipsesc!’’ Astăzi, zicerea sa poate rescrisă astfel:,,Rachete Patriot avem! Să dovedim că avem și patrioți!’’