x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump face al treilea control medical în 13 luni

Donald Trump face al treilea control medical în 13 luni

de Redacția Jurnalul    |    26 Mai 2026   •   11:15
Donald Trump face al treilea control medical în 13 luni
Hepta/Donald Trump face tot mai multe controale medicale

Președintele SUA, Donald Trump, urmează să efectueze marți un control medical de rutină la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, din apropiere de Washington, potrivit Casei Albe.

Casa Albă a anunțat la începutul lunii că Trump va face „evaluări stomatologice și medicale anuale de rutină, ca parte a îngrijirii sale preventive obișnuite”, potrivit dpa.

Președinții americani publică, în mod tradițional, informații despre starea lor de sănătate, deși nu sunt obligați prin lege să facă acest lucru.

Trump a făcut în aprilie 2025 primul control medical anual din al doilea mandat. Casa Albă a transmis atunci că acesta era într-o „stare de sănătate excelentă” și apt să își exercite funcția.

Trump a revenit în octombrie la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, pentru ceea ce a numit un „control medical semestrial”. După vizită, medicul Sean Barbabella a declarat că președintele, în vârstă de 79 de ani, avea inima și sistemul vascular ale unei persoane de 65 de ani.

Au existat speculații repetate privind starea de sănătate a lui Trump, după ce imagini cu vânătăi pe mâini, unele aparent acoperite cu machiaj, și cu picioare care păreau umflate au circulat online.

Trump, care va împlini 80 de ani luna viitoare, a explicat vânătăile prin faptul că strânge frecvent mâini. Casa Albă a invocat folosirea unor medicamente anticoagulante drept cauză.

În iulie, Casa Albă a anunțat că Trump suferă de insuficiență venoasă cronică, o afecțiune inofensivă a venelor picioarelor care apare în principal la persoanele în vârstă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×