Jurnalul.ro Ştiri Locale RADET s-a apucat să repare conducta de termoficare de pe Calea 13 Septembrie

RADET s-a apucat să repare conducta de termoficare de pe Calea 13 Septembrie

RADET a anunţat luni că, în perioada 10 octombrie - 3 noiembrie, vor fi efectuate lucrări de reparaţii la conductele magistrale de termoficare situate în subteranul străzii Calea 13 Septembrie din sectorul 5 al Capitalei, fapt ce va impune decopertarea carosabilului în zona de acces la galeria de termoficare şi, ca urmare, va determina îngreunarea traficului rutier. 

Executarea lucrărilor este necesară pentru limitarea riscurilor de apariţie a unor avarii sau întreruperi în furnizarea serviciilor în sezonul de încălzire, se arată într-un comunicat de presă transmis de RADET. 

RADET Bucureşti se află începând cu data de 5 octombrie 2016 în insolvenţă, ceea ce implică un plan de reorganizare a instituţiei şi de soluţionare a problemelor întregului sistem de termoficare. 

Compania bucureșteană de termoficare administrează cel mai mare sistem din România, deţinând 43% din piaţă. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând 8.200 de blocuri de locuinţe şi aproximativ 300 imobile, în care trăiesc 1,21 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.100 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici. 

RADET Bucureşti este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri