Jurnalul.ro Special Ministrul USR al Economiei nu cunoaște legea din domeniul pe care-l administrează

Ministrul USR al Economiei nu cunoaște legea din domeniul pe care-l administrează

de Diana Scarlat    |   

Radu Miruță a promis pază militară la fabrica de armament, deși nu permite legislația

Ministrul Economiei, Radu Miruță, continuă așa-zisa luptă pentru protejarea fabricilor de armament, cu declarații care arată cât de prost este pregătit în domeniul pe care-l administrează. Ultimele declarații ale ministrului USR se referă la paza fabricilor, despre care acesta spune că ar trebui să fie asigurată de Armată și induce ideea că directorii acestor companii de stat sunt vinovați că nu au asigurat militarii paza. De fapt, din 1990 nu mai există pază militară la aceste unități de producție, iar Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor prevede clar cum se procedează. În urma scandalului, la Uzina Mecanică SA de la Cugir, unde a avut loc explozia din noaptea de 1 spre 2 august, ar putea prelua contractul de pază firma care a demonstrat că își face bine treaba la Fabrica de Arme din aceeași localitate – controlată de cumnatul ministrului Radu Miruță.

Radu Miruță declară că vrea să salveze fabricile de armament, în special Uzina Mecanică din Cugir, unde s-a produs o explozie la începutul lunii august. Încă nu s-a finalizat ancheta și nu se cunosc nici cauzele exploziei, nici vinovații, dar ministrul reia periodic subiectul, trăgând diverse concluzii. Ultima este că explozia și incendiul declanșat în urma acesteia s-ar fi produs din cauza neglijenței firmei de pază și a directorului Uzinei Mecanice Cugir, pentru că nu a fost paza asigurată de Armată. Iar soluția pe care a prezentat-o ca și cum s-ar putea pune în aplicare, la cererea lui, este că Uzina Mecanică va avea pază militară – ceea ce nu se poate.

Ar fi convenabil și pentru fabricile de armament să li se asigure paza cu Armata, la fel ca înainte de revoluția din 1989, dar s-a schimbat legea. Dacă, în loc să plătească angajați proprii sau firme de pază pentru securitatea unităților, ar avea acest serviciu asigurat gratuit, de stat, cu militari în termen, cum se întâmpla până în 1990, cheltuielile fabricilor de armament s-ar diminua semnificativ. Dar Legea nr. 333/2003 prevede altceva – ceea ce ministrul Radu Miruță încă nu a aflat sau pretinde că nu știe. 

De ce se contractează firme de pază

Deși legea le permite fabricilor de armament să asigure paza și cu angajați proprii, se preferă contractarea firmelor de pază dintr-un motiv foarte simplu: reducerea costurilor. Cum toate aceste unități de producție au nevoie de reducerea cheltuielilor, pentru optimizarea costurilor, un paznic e plătit cu salariul minim pe economie. 

Dacă ar fi angajat al companiei, ar beneficia, automat, de toate bonificațiile incluse de sindicate în contractele colective de muncă, iar veniturile ar fi aproape duble. Tocmai de aceea se preferă contractarea firmelor de pază, în primul rând pentru a se reduce cheltuielile, dar și pentru că firma își asumă toate riscurile pe care le implică această activitate, având personal calificat pe care nu mai trebuie să-l caute sau să-l instruiască fabrica.

Pentru a putea să câștige o licitație de pază unei fabrici de armament, o firmă cu acest obiect de activitate trebuie să îndeplinească o serie de criterii prevăzute de lege, plus specificațiile din caietul de sarcini, care în aceste cazuri includ și experiența anterioară, personal calificat care să fie disponibil în localitate etc – ceea ce s-ar potrivi „mănușă” exact firmei care are contractul pentru pază tot la Cugir, la Fabrica de Arme.

Cumnatul lui Miruță păzește Fabrica de Arme din același oraș

Ministrul Radu Miruță ar fi trebuit, totuși, să cunoască aceste detalii, cel puțin de la cumnatul lui, Lucian Mecu, cel care controlează firma de pază TMG Guard, de la cealaltă fabrică de armament din Cugir – firma care s-ar putea încadra perfect în cerințele viitoarei licitații de la Uzina Mecanică din Cugir, după ce se va rezilia contractul actualei firme de pază, dacă va fi găsită vinovată pentru incidentul din noaptea de 1 spre 2 august.

Uzina Mecanică SA Cugir este singura fabrică de armament din România pe profit, are multe contracte și o producție foarte bună, în ultimii ani. E și singura bună de listat la bursă, dar pentru asta trebuie schimbat actualul director general, lider PSD local. Fiind pe plus, ar fi profitabil și un contract pentru firma de pază – contract pe care TMG Guard nu l-a putut câștiga până acum.

Un contract „vânat” de multe firme

Contractul de pază pentru Uzina Mecanică din Cugir este unul avantajos pentru o firmă care are acest obiect de activitate. În anul 2018 a izbucnit și un scandal între firmele care au participat la licitația de atribuire a contractului de pază, pentru că suma este foarte mare – aproape 1,8 milioane de lei pe an. Licitația de atunci a fost contestată, fiind și în procedură simplificată, neafișată pe SEAP, dar instanța a dat câștig de cauză firmei care câștigase inițial licitația – Elite Regal Security SRL Moreni. În prezent, firma care asigură paza la Uzina Mecanică din Cugir este Lex Protect Buzău.

Firma lui Lucian Mecu este din Târgu Jiu, iar presa locală a semnalat, de mai multe ori, în ultimii ani, nereguli ale firmelor deținute de membrii familiei Mecu, la licitațiile publice. Tatăl lui Lucian Mecu, Victor Nicolae Mecu, este fost ofițer de informații, la fel ca mulți alți patroni ai firmelor de pază din România. Cei doi controlează firmele de pază TMG Guard SRL și Total Force MS SRL care participă la licitații în tandem, deși Legea concurenței interzice înțelegeri între întreprinderi care duc la creșterea prețului achiziției la licitațiile publice. 

Presa locală din Târgu Jiu a semnalat situații în care cele două firme concurau pentru același contract, iar după ce una dintre ele câștiga la prețul cel mai mic, renunța la contract, pentru a-l putea prelua cealaltă firmă, cu prețul mai mare. Cu toate acestea, Consiliul Concurenței nu a avut nimic de obiectat.

În presa locală din Gorj au apărut mai multe informații, în ultimii ani, despre firmele de pază ale cumnatului lui Radu Miruță, dar și despre implicarea actualului ministru în acțiuni care ar facilita contractele acestor firme, pe vremea când era parlamentar de Gorj. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri