Jurnalul.ro Ştiri Locale O fată din Sibiu și-a înscenat răpirea pentru a se răzbuna pe părinți

O fată din Sibiu și-a înscenat răpirea pentru a se răzbuna pe părinți

de Redacția Jurnalul    |   

O fată de 14 ani, din Ocna Sibiului, județul Sibiu, și-a înscenat răpirea pentru a se răzbuna pe părinți. Copila a fost găsită după aproape 24 de ore, la locuința unei rude.

Poliţiştii sibieni au căutat, timp ce aproape 24 de ore, o fată în vârstă de 14 ani, care a dispărut de la domiciliul său din Ocna Sibiului.

Dispariţia a fost sesizată de mama fetei, marţi, în jurul orei 15,30. Aceasta le-a spus oamenilor legii că în intervalul orar 14.00 – 15.30, fiica sa, Oana Ciovică, în vârstă de 14 ani, din localitatea Ocna Sibiului, a dispărut de acasă.

Totodată, în jurul orei 15.30, pe poarta de acces în curtea casei, tatăl fetei a găsit un așa zis bilet de răscumpărare, scris rudimentar, prin care părinților li se cer bani în schimbul minorei, fără a preciza o anumită sumă de bani. Pe bilet era notat și un număr de telefon. De asemenea, mama copilei a precizat că, în aceeași zi, în jurul orei 14.00, a trimis-o pe fiica sa să scoată bani dintr-un ATM din apropierea locuinţei, iar banii și cardul au fost găsite în locuință de către părinți.

„Din verificările efectuate de către polițiștii sibieni nu au rezultat până în prezent indicii care să susțină o eventuală ipoteză a răpirii”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

Cercetările au continuat, însă, pentru identificarea martorilor și pentru documentarea unui eventual traseu pe care minora l-ar fi parcurs, mai ales că în trecut, copila a mai părăsit domiciliul fără știrea părinților, fiind depistată pe raza localității Hașag.

Miercuri, înainte de ora 12.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu au depistat-o pe fată în Hașag, la domiciliul unei rude.

Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanții DGASPC Sibiu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: rapire fața parinte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri