Poziție de forță a premierului Florin Cîțu față de Ludovic Orban. Rectificarea bugetară va fi adoptată până pe 20 august, în condițiile în care, pe 21 august, expiră mandatul de ministru interimar al Finanțelor, preluat de Florin Cîțu în data de 8 iulie. Iar decizia este la Guvern, „nu la partid”. Aseară, la sediul Guvernului a fost convocată o ședință a Coaliției, la care a participat și Ludovic Orban, însă acesta din urmă a fost invitat de către vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR. Pe lista discuțiilor s-a aflat și subiectul succesorului lui Alexandru Nazare la Ministerul Finanțelor Publice. Cîțu are o propunere, în timp ce Ludovic Orban ar avea chiar trei preferințe.
Premierul Florin Cîțu, contracandidatul lui Ludovic Orban la șefia PNL, le arată „pisica” parlamentarilor în legătură cu bugetul. Șeful Executivului a anunțat, ieri, pe contul său de socializare, că a stabilit deja calendarul adoptării Ordonanței de Urgență pentru rectificarea bugetară. Această ordonanță urmează să fie adoptată în intervalul 16 – 20 august 2021. Această afirmație vine după ce Cîțu a avut o ședință cu primarii de municipii, în cadrul căreia premierul i-a asigurat că a identificat suma de 12 miliarde de lei necheltuiți de la buget în primele șase luni ale acestui an. Mai mult. Cîțu i-ar fi asigurat pe aleșii locali că această sumă nu va fi alocată pe criterii politice.
Interesant este însă calendarul stabilit pentru rectificarea bugetară. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost revocat din funcție, la propunerea lui Florin Cîțu, prin decret prezidențial semnat de președintele României, Klaus Iohannis, în data de 8 iulie 2021. În aceeași zi, la autopropunerea înaintată Palatului Cotroceni, Florin Cîțu a fost desemnat ministru interimar al Finanțelor. Potrivit legii, acest interimat este de maximum 45 de zile. Calculând cele 45 de zile, acest termen expiră în data de 21 august 2021, adică exact la o zi după termenul maxim anunțat de Florin Cîțu pentru rectificarea bugetară. De altfel, premierul și-a avertizat oponenții din PNL de la congresul din septembrie că rectificarea bugetară de anul acesta nu va fi stabilită la partid, ci la guvern.
Dispută pe succesorul lui Nazare
Motivul pentru care Florin Cîțu nu se grăbește să propună un succesor la Ministerul Finanțelor înainte de adoptarea rectificării bugetare face parte din războiul intern din PNL pentru funcția de președinte a formațiunii. Surse politice afirmă, încă o dată, că premierul l-ar fi dorit în locul lui Alexandru Nazare, la Finanțe, pe liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Însă indiciul primit de la Palatul Cotroceni nu ar fi fost unul favorabil. Aceleași surse adaugă că premierul nu a renunțat încă la acest obiectiv, mai ales că Vîlceanu se află printre susținătorii lui Cîțu la congresul din 25 septembrie.
Pe de altă parte, însă, actualul lider al PNL, Ludovic Orban, are nu una, ci trei propuneri pentru Ministerul Finanțelor. Este vorba despre Bogdan Huțucă, liderul liberalilor constănțeni, un apropiat al președintelui Orban și șef al Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților. Al doilea nume este al deputatului Lucian Heiuș. Iar pe aceeași listă s-ar afla și numele fostului ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, care nu a mai „încăput” în Guvernu Cîțu, după ce portofoliul a fost cedat celor de la USR-PLUS.
Ședința Coaliției, la sediul Guvernului. Orban, singurul pe care premierul nu l-a sunat
La închiderea ediției, avea loc, în premieră, ședința săptămânală a Coaliției de guvernare. Dar nu la Palatul Parlamentului, așa cum s-a obișnuit, ci la sediul Guvernului, în Piața Victoriei. La ședință au participat toți liderii Coaliției, evenimentul fiind convocat de premierul Florin Cîțu, care, însă, a „uitat” să-l invite și pe Ludovic Orban. Președintele Camerei Deputaților a primit invitația de la liderul UDMR, Kelemen Hunor, care este și viceprim-ministru, potrivit unor surse.
Printre temele de discuție se află legea pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nominalizarea noului ministru al Finanțelor, rectificarea bugetară, dar și chestiuni legate de Roșia Montană. La ședință a fost prezentă și Anca Dragu, președintele Senatului, din partea USR-PLUS. Ședința se afla în plină desfășurare la închiderea ediției. Primul punct amintit este extrem de important pentru USR-PLUS, care a lăsat de înțeles, pe surse, că, dacă nu va fi „bifat”, ar putea conduce inclusiv la ruperea Coaliției.
În paralel, însă, Orban „beneficiază” și de săgeți ascuțite din partea unui fost președinte PNL. Este vorba despre senatoarea Alina Gorghiu, aflată în tabăra lui Florin Cîțu la congresul din 25 septembrie. Aceasta l-a atacat pe liderul PNL, într-o postare, că, dacă în 23 aprilie Orban spunea că „un număr de 36 organizaţii au votat în birourile judeţene susţinerea candidaturii mele”, a ajuns, în iulie, la „Sunt unii care tot numără filiale. Eu nu număr filiale, deşi ar fi în avantajul meu să număr filiale”.
„Adevărul o să-l vedeți pe 25 septembrie. Până atunci: mult fake news, manipulare, victimizare, tone de atacuri la adresa propriului guvern PNL”, scrie Alina Gorghiu.