Prin intermediul sateliților-kamikaze, sateliților de urmărire sau al rachetelor lansate de la sol, cele trei superputeri ale planetei, SUA, Rusia și China, duc o cursă contracronometru pentru a găsi modalități de a lupta în spațiu, evitând prevederile internaționale ce interzic utilizarea pe orbită a armelor de distrugere în masă. Cursa se îndreaptă spre descoperirea unor mijloace de neutralizare a sateliților inamici și a rachetelor adversarilor, cu ajutorul fasciculelor laser sau al microundelor.
Anul trecut, un general american făcea o dezvăluire tulburătoare pentru Pentagon: doi sateliți rusești plasați pe orbită urmăreau un satelit-spion al SUA. Nu era însă clar dacă sateliții respectivi ar fi putut ataca nava spațială americană de supraveghere. Generalul Jay Raymond, șeful Centrului Spațial de Comandă al Departamentului american al Apărării, avertiza la vremea respectivă că „incidentul poate crea o situație periculoasă în spațiu”.
Incidentul a marcat un moment de cotitură în cursa înarmării spațiale, în care sateliții dotați cu bombe, navele spațiale care trag cu laser, precum și alte tehnologii avangardiste au trecut de la science-fiction la realitate.
Miza a devenit și mai clară la începutul acestei săptămâni, când Rusia și-a distrus un satelit prin intermediul unei rachete lansate de la sol, într-o veritabilă demonstrație de forță. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat imediat testul drept un gest „nesăbuit”. „Incidentul demonstrează că Rusia dezvoltă acum noi sisteme de armament, care pot doborî sateliți”, a spus el.
Cursă contracronometru
Militarizarea spațiului a început odată cu competiția spațială propriu-zisă. De îndată ce Sputnik, primul satelit artificial din lume, a fost lansat pe orbită, în 1957, Washingtonul și Moscova au început să exploreze, deopotrivă, metode de a înarma sateliții și de a-i utiliza pentru a-i distruge pe cei ai adversarilor. La început, principala preocupare a comunității internaționale a fost aceea de a nu permite desfășurarea armelor nucleare în spațiu. Alături de alte state, superputerile planetei au semnat, în 1967, Tratatul privind Spațiul Cosmic, care interzice prezența armelor de distrugere în masă pe orbită. Din acel moment, Rusia, SUA și China, cărora li s-a adăugat ulterior India, au încercat să găsească modalități de a lupta în spațiu, evitând prevederile legislației internaționale.
Sateliți-kamikaze
Astăzi, competiția se axează pe distrugerea sateliților puterilor rivale, care sunt vitali pentru orice formă avansată de comunicare militară, supraveghere și navigare.
În 1970, Moscova a testat cu succes un satelit încărcat cu explozibili, care poate distruge un alt satelit aflat pe orbită. În replică, SUA au anunțat, în 1983, prin vocea președintelui lor de atunci, Ronald Reagan, lansarea Inițiativei Strategice de Apărare – faimosul program intitulat Războiul Stelelor, care promitea americanilor rachete de precizie, proiectate pentru anihilarea rachetelor inamice, și sateliți care emit fascicule laser sau microunde.
Cea mai mare parte a tehnologiei preconizate la vremea respectivă părea irealizabilă, însă, într-un moment de referință al programului spațial, Pentagonul a utilizat o rachetă pentru a distruge un satelit vechi, în cadrul unui test desfășurat în 1985. Din acel moment, adversarii SUA au încercat să demonstreze că pot face același lucru. China a reușit, în 2007, iar India, în 2019. La rândul ei, Rusia a atins această performanță la începutul săptămânii.
„Hărțuire” în spațiu
Superputerile planetei sunt extrem de discrete în privința activității militare spațiale și, deoarece multe dintre tehnologiile folosite au o utilitate duală, – atât civilă, cât și de apărare -, capacitățile lor reale nu sunt complet cunoscute.
De la incidentul prezentat anul trecut de către generalul Jay Raymon, s-a aflat că Rusia și China au dezvoltat sateliți de urmărire, cunoscuți drept „hărțuitori spațiali”, ce pot fi manevrați pentru a interfera fizic cu alți sateliți. Înarmați cu brațe robotice, aceștia pot muta alți sateliți de pe orbită sau le pot strâmba antenele, făcându-i nefuncționabili, informează site-ul phys.org, citând un analist independent în politici spațiale, care a lucrat timp de 25 de ani pentru celebrul grup american de reflecție Rand Corporation.
De asemenea, China și SUA au dezvoltat programe ultrasecrete de nave spațiale mici, reutilizabile, robotizate și dotate cu aripi, ce ar putea utiliza armament pentru a avaria sateliții inamici.
Statele dezvoltă, concomitent, arme „de suprafață”, proiectate pentru a bruia și falsifica semnalele sateliților, precum și pentru a folosi energie dirijată în vederea deteriorării lor.
Agenția de Informații pentru Apărare a SUA, anunța, în 2019, că armata chineză avea cinci baze de lasere la sol, ce ar fi putut fi folosite pentru a dezactiva sateliții inamici aflați deasupra Chinei.
Războiul Stelelor - versiunea americană
Cursa înarmării spațiale este extrem de strânsă. Până în 2019, anul în care Pentagonul și-a înființat Forța Spațială, generalii americani, aflați în căutarea unui buget substanțial, avertizau că Rusia și China au potențialul de a depăși SUA. „Menținerea dominației americane în acest domeniu a devenit acum misiunea Forței Spațiale a SUA”, declara Mark Esper, aflat, la vremea respectivă, în funcția de secretar al Apărării.
Conform doctrinei anunțate de administrația americană precedentă, Războiul Stelelor prevede dezvoltarea unei rețele de senzori și interceptori spațiali pentru a contracara noile rachete hipersonice ale Chinei și Rusiei, precum și programele balistice ale Iranului și Coreei de Nord.
După ce rușii și chinezii au dezvoltat rachete aproape imposibil de interceptat, capabile să atingă viteze de peste 5.000 km/h, de patru ori viteza sunetului, SUA cercetează noi senzori spațiali și modernizează echipamentele aflate deja în spațiu pentru a detecta rachetele inamice cu rază lungă de acțiune încă dinaintea lansării lor. Concomitent, Pentagonul va demara un studiu pentru proiectarea unui sistem spațial de interceptare, ce ar putea distruge rachetele hipersonice ostile cu ajutorul tehnologiei laser. Din acest sistem ar putea face parte și o dronă echipată cu rachete, ce ar urma să rămână permanent pe orbită pentru a neutraliza țintele inamice încă din faza lor de „accelerare”.
Sistemele actuale antirachetă se axează pe distrugerea rachetelor în zbor, iar noua strategie americană prevede doborârea acestora chiar la lansare. În același timp, SUA au în vedere și creșterea numărului de interceptori tereștri.
Competiția militarizării spațiale se axează, în prezent, pe distrugerea sateliților puterilor rivale, care sunt vitali pentru orice formă avansată de comunicare militară, supraveghere și navigare.