O tânără de 18 ani din Marea Britanie, Emily Bowen, a fost condamnată, luni, la 21 de luni de închisoare, după ce a recunoscut că a pus un produs de curățare, pe bază de acid sulfuric, în cutia pentru violă ce aparținea unei colege, Molly Young, scrie Daily Mail.
Incidentul s-a petrecut în septembrie anul trecut, la academia Knox Academy din Haddington. Cele două erau colege în orchestra școlii, însă, în urma unei crize de gelozie, Emily Bowen a turnat substanța corozivă în cutia pentru violă, care se afla în dulapul victimei. În momentul în care aceasta a luat cutia din dulap, substanța i-a căzut pe piciorul drept și i-a ars carnea până la os.
Molly Young a fost transportată la spital, unde a fost operată de urgență, însă, potrivit acuzării, aceasta a suferit un adevărat șoc psihic, care a afectat-o profund.
Judecătorul Michael O’Grady a calificat atacul ca fiind "viclean" și a condamnt-o pe Emily Bowen la 21 de luni de închisoare.
"Înainte de a comite această faptă, te-ai interesat despre efectele unei astfel de substanțe. Ai provocat unei tinere o traumă gravă, iar ea va suferi din punct de vedere fizic şi psihic pentru tot restul vieţi", a declarat judecătorul.
Emily a primit, de asemenea, un ordin de restricţie pentru 5 ani, ea neavând dreptul de ase apropia de colega ei, Molly Young.Sursa:Observator TV