Real Madrid a cucerit Supercupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe marea rivală FC Barcelona cu scorul de 2-0 (2-0), pe ''Santiago Bernabeu'', în manşa secundă.
Real, care învinsese şi pe ''Camp Nou'', cu 3-1, s-a impus prin golurile marcate de Marco Asensio (4) şi Karim Benzema (39).
Real Madrid şi-a trecut în palmares al doilea trofeu din această vară, după Supercupa Europei, acesta fiind totodată al şaptelea trofeu câştigat sub conducerea antrenorului Zinédine Zidane (din ianuarie 2016) din nouă posibile.
Madrilenii au dominat meciul, mai ales în prima repriză, în faţa unei echipe aflate în criză, după plecarea atacantului brazilian Neymar la Paris Saint-Germain.
În ultimii zece ani e dificil să găseşti un Clasico dominat aşa de autoritar de Real sau în care madrilenii să aibă o posesie aşa mare a mingii, notează AFP.
Real a ajuns la 69 de meciuri oficiale consecutive sub comanda lui Zidane în care a marcat cel puţin un gol pe meci.
Lipsit de ''dirijorul'' Iniesta, antrenorul catalanilor, Ernesto Valverde a trimis pe teren o echipă cu cinci mijlocaşi şi doi atacanţi, Luis Suarez şi Lionel Messi. Argentinianul nu a reuşit decât o singură dată să penetreze apărarea adversă, însă a tras în bara transversală din unghi (52). Uruguayanul Suarez a găsit şi el poarta, cu o lovitură de cap (70), dar mingea a lovit stâlpul porţii madrilene.
În faţa a 79.400 spectatori au evoluat echipele:
Real Madrid: Keylor Navas - Dani Carvajal, Raphael Varane, Sergio Ramos, Marcelo - Matei Kovacic (Casemiro, 62), Toni Kroos (Dani Ceballos, 79), Luka Modric, Lucas Vázquez - Marco Asensio (Theo Hernandez, 74), Karim Benzema.
FC Barcelona: Marc-Andre Ter Stegen - Javier Mascherano, Gerard Piqué (Semedo, 50), Samuel Umtiti - Sergi Roberto, Sergio Busquets, André Gomes (Gerard Deulofeu, 71), Ivan Rakitic, Jordi Alba (Lucas Digne, 77) - Lionel Messi, Luis Suarez.
A arbitrat José María Sánchez Martínez.
www.agerpres.ro