Jurnalul.ro Sport Fotbal international Federaţia Franceză de Fotbal a respins recursul lui PSG în privinţa datoriei către Mbappe

Federaţia Franceză de Fotbal a respins recursul lui PSG în privinţa datoriei către Mbappe

de Redacția Jurnalul    |   

Federaţia franceză de fotbal (FFF) a respins recursul clubului Paris Saint-Germain de a reexamina ordonanţa Ligii Profesioniste de Fotbal (LFP) de a achita 55 de milioane de euro în salarii şi prime neplătite fostului său jucător Kylian Mbappe, a aflat AFP din surse apropiate cazului.

Solicitarea către Comitetul Executiv al FFF a fost transmisă cu o zi prea târziu de către PSG, potrivit aceleiaşi surse, în timp ce clubul a avut la dispoziţie 10 zile pentru a o face conform deciziei Comisiei mixte de apel a LFP în favoarea jucătorului, din 25 octombrie.

Kylian Mbappe, aflat în prezent la Real Madrid, cere plata unei sume de 55 de milioane de euro care include ultima treime dintr-o primă de instalare (36 de milioane de euro brut), salariul pe lunile aprilie, mai, iunie, precum şi o primă de etică pe aceste trei luni.

La începutul anului, înaintea deciziei lui Mbappe de a pleca de la PSG, cele două părţi au afirmat că atacantul a renunţat la o parte din primele sale în urma unui acord verbal încheiat cu clubul francez în august 2023, după ce el fusese exclus din lot timp de o lună. Tabăra lui Mbappe consideră, la rândul său, că acest acord, într-o perioadă în care jucătorul exclus din lot era sub presiune, nu a fost semnat şi este deci nul.

AGERPRES

Subiecte în articol: recurs psg mbappe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri