Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reguli mai simple pentru înscrierile la "Casa Verde Fotovoltaice". Care este suma primită de beneficiari

Reguli mai simple pentru înscrierile la "Casa Verde Fotovoltaice". Care este suma primită de beneficiari

de Redacția Jurnalul    |   

Regulile pentru achiziția de panouri fotovoltaice se schimbă în avantajul beneficiarilor. Aceștia vor putea obține 20.000 de lei finanțare publică. 

Fondurile pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice" vor ajunge la 3 miliarde de lei iar 150.000 de gospodării vor beneficia de acești bani.Totodată, înscrierile vor fi simplificate. 

"Obiectivul este să ajungem la 150.000 de gospodării. Am prevăzut un buget mult mai mare, 3 miliarde de lei. Sper în continuare să reușim să atragem și fonduri europene și să majorăm la rectificare bugetul în cursul verii. Pentru înscriere va fi nevoie de buletin și extras de funciar pe aceeași adresă, pe aceleași imobile, și apoi adeverințe cu lipsa datoriilor la bugetul de stat, și putem să semnăm finanțarea", a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Înscrierile se fac prin aplicația Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), care va fi operațională din martie 2023. 

"Au nevoie doar de buletin, vor completa un chestionar foarte simplu, 5-6 întrebări, în cadrul acelei aplicaţii informatice. Acele firme vor fi acreditate de AFM, iar evaluarea propriu-zisă o vor face aceste firme", a spus Laurențiu Neculaescu, directorul AFM.

După 90 de zile de la înscriere, beneficiarii vor primi pe mail denumirile companiilor acreditate să instaleze sisteme fotovoltatice.

"În momentul în care instalatorul va încărca în aplicaţie factura şi certificatul de racordare, care reprezintă un proces verbal de terminare a lucrării, Administraţia Fondului pentru Mediu va face plata într-un termen de 45-60 de zile", a adăugat șeful AFM, potrivit adevarul.ro.

Astfel că statul acordă 20.000 de lei, iar beneficiarul trebuie să achite restul de 10%. Instalațiile vor avea 3 kw putere instalată și un invertor. Beneficiarul devine prosumator, va fi conectat la rețea și va putea vinde în rețea surplusul de energie. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri