Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețete de post. Cum să prepari chiftele cu vinete și cuperci

Rețete de post. Cum să prepari chiftele cu vinete și cuperci

de Redacția Jurnalul    |   

Chiftelele cu vinete și ciuperci sunt alegerea ideală pentru zilele de post. Pot fi consumate atât ca fel principal, cât și ca gustare.

Postul Adormirii Maicii Domnului a început pe 1 august 2025 și durează două săptămâni.

Rețetă cu vinete și ciuperci

Ingrediente

3 vinete medii
6 ciuperci Champignon, mărunțite
3 căței de usturoi, pisați
2 linguri semințe de susan
aproximativ 4 linguri de făină
2 linguri de tărâțe de psyllium (sau pesmet)
2 linguri de mărar, tocat
1 linguriță de cimbru
1 linguriță de sumac
1/2 linguriță de chimion
sare și piper, după gust
un strop de uleiâ

Mod de preparare

- se toacă vânăta și ciupercile pe care apoi le căliți împreună cu usturoiul, condimentele și mărarul, într-o tiganie, în două linguri de ulei. Ar trebui să le lăsați pe aragaz, la foc mediu, aproximativ 7 minute, acoperite cu un capac, amestecând din când în când.

- se pune compoziția într-un bol suificient de mare, și adăugați făina de năut/orez, susanul, tărâțele de psyllium măcinate și amestacați până când obțineți un aluat omogen.

- încinge o tigaie unsă cu ulei și prăjiți chiftelele aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte până se rumenesc, potrivit spynews.ro.

Subiecte în articol: retete post chiftele
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri