Jurnalul.ro Cultură Film Retrospectivă Sidney Lumet la TIFF 2023

Retrospectivă Sidney Lumet la TIFF 2023

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania propune o incursiune în universul cinematografic al unuia dintre cei mai prolifici regizori americani ai perioadei moderne, Sidney Lumet (1924 – 2011).

Între 9 – 18 iunie, Close-up Sidney Lumet aduce șase opere ale renumitului cineast, în variantă restaurată, la Cluj-Napoca. Programul este inspirat de retrospectiva dedicată regizorului de Festivalul de Film Lumière (Lyon, Franța) în 2022, eveniment cinefil prin excelență care celebrează cinemaul clasic prezentând versiuni restaurate ale unor capodopere și omagiind regizori legendari.

 

Interesat de problematica socială și de dileme morale, Lumet a preferat mereu naturalismul sau realismul, iar formarea sa în epoca de aur a televiziunii i-a permis să aibă un stil regizoral energic și direct. Cunoscut ca „un regizor al actorilor”, el a reușit să obțină interpretări impresionante de la colaboratorii săi, care includ vedete de cinema precum: Marlon Brando, Al Pacino, Katharine Hepburn, Sophia Loren, Paul Newman, Henry Fonda, Sean Connery, Philip Seymour Hoffman sau Faye Dunaway. Toate aceste trăsături și crezul său în natura colaborativă a cinemaului îl fac pe Lumet „unul dintre cei mai buni artizani, cel mai plin de căldură și compasiune dintre toți regizorii de film.” (Roger Ebert).

Considerată o capodoperă a cinematografiei mondiale, 12 Angry Men (12 oameni furioși, 1957) este prima operă a lui Lumet, o dramă judiciară plină de suspans despre un juriu care trebuie să decidă dacă va condamna sau achita un adolescent acuzat de crimă. Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și nominalizat la trei premii Oscar, filmul este o lecție de cinema și un veritabil tur de forță, folosind perfect toate instrumentele regizorale pentru a crea o poveste inteligentă și sofisticată, cu personaje puternice și intense reflecții morale.

Fail Safe (Decizie-limită, 1964) este ecranizarea romanului cu același titlu, scris de Eugene Burdick și Harvey Wheeler. Cu Henry Fonda și Walther Matthau în rolurile principale, filmul urmărește criza cauzată de o eroare de program care inițiază distrugerea Moscovei de către o escadrilă de avioane americane și încercările de a opri bombardierele înainte ca acestea să lanseze primul asalt nuclear. Similar filmului de debut al lui Lumet, Decizie-limită are un stil vizual izbitor: este turnat în alb-negru, cu umbre pronunțate și prim-planuri claustrofobe, fără muzică originală, iar tematica filmului aduce în prim-plan un alt conflict moral, pus în scenă într-un spațiu îngust, ceea ce accentuează dramatismul întregului.

Bazat pe o poveste reală, Serpico (1973) este o dramă biografică neo-noir despre un polițist onest din New York, Frank Serpico (interpretat de Al Pacino), care denunță public corupția existentă în rândul forțelor de ordine, devenind astfel un dușman pentru colegii lui și o țintă a celor vizați de acuzații. Pentru Variety, marea reușită a filmului constă în regia lui Sidney Lumet, care combină cu abilitate acțiunea dură, construcția unui personaj complex și comentariile care îndeamnă la reflecție. Nominalizat la Oscar, BAFTA și la Globurile de Aur, filmul este o veritabilă capodoperă,  The New York Times găsindu-l „electrizant” datorită jocului lui Pacino și a intensității stilului lui Lumet.

Cu un palmares de invidiat, un premiu și șase nominalizări Oscar, șapte nominalizări la Globurile de Aur și Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastián, Dog Day Afternoon (După-amiază de câine, 1975) „surprinde perfect zeitgeist-ul de la începutul anilor ‘70, o perioadă în care optimismul aproape nu mai exista” (conform reputatului scriitor și cronicar american Christopher Null). Inspirat tot dintr-o poveste reală, filmul îi are în rolurile principale pe Al Pacino și John Cazale. Trei hoți amatori plănuiesc să jefuiască o bancă, dar furtul degenerează rapid într-o luare de ostatici, un circ mediatic și un coșmar bizar. Considerat un film manifest împotriva ideii de autoritate, puternic legat de consecințele Războiului din Vietnam și ale scandalului Watergate, Dog Day Afternoon este și prima peliculă care a avut ca protagonist un personaj masculin bisexual.

Network (Rețeaua, 1976) este o satiră la adresa lumii mediatice. Prezentatorul de știri Howard Beale (Peter Finch) descoperă că va fi concediat și se lansează într-un scandal televizat furios, în care amenință că se va împușca în direct. Episodul înregistrează o creștere uriașă a audienței și este abil exploatat de ambițioasa producătoare Diana Christensen (Faye Dunaway), care începe să dezvolte emisiuni din ce în ce mai scandaloase și mai extreme. Cu nouă nominalizări și patru premii Oscar, filmul a fost inclus de Institutul American de Film în top 100 al celor mai bune filme din istorie și plasat de către Roger Ebert în lista sa de capodopere absolute.

Retrospectiva Lumet e completată de o raritate care este totodată unul din cele o sută de filme preferate ale legendarului regizor japonez Akira Kurosawa. Running on Empty (Viața pe fugă, 1988) spune povestea captivantă a unei familii care încearcă să rămână împreună, deși părinții sunt fugari, urmăriți de autorități din cauza activității lor împotriva războiului din Vietnam. Aflat în pragul maturității, fiul cel mare (interpretat de River Phoenix) își dorește o viață mai stabilă și să-și dezvolte talentul de pianist, dar știe că asta înseamnă separarea permanentă de familie. Rezultatul este un film extrem de percutant despre ciocnirea surdă dintre personal și politic, despre vieți profund marcate de radicalisme trecute și minciunile pe care ni le spunem pentru a ne proteja, beneficiind de aceeași narațiune sofisticată și nuanțată moral specifică titlurilor de referință din cariera lui Sidney Lumet.

Subiecte în articol: TIFF 2023 Sidney Lumet
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri