Jurnalul.ro Ştiri Social Rezidenţii pot alege spitalul în care să lucreze

Rezidenţii pot alege spitalul în care să lucreze

de Monica Cosac    |   

Sistemul informatic de repartizare a medicilor rezidenţi din România a fost modernizat, astfel încât aceştia pot alege să fie repartizaţi în orice spital din ţară, în funcţie de locurile disponibile sau de posturile libere, a anunţat, ieri, Executivul.

Spre deosebire de anii precedenţi, când concursul de rezidenţiat şi procesul repartizare a locurilor și posturilor către medicii rezidenţi se făcea la nivelul fiecărui centru universitar, din cele şase cu profil de medicină, în acest an, Ministerul Sănătăţii a schimbat metodologia de desfăşurare a concursului şi anume procesul de selecţie s-a făcut unitar, la nivel naţional. Astfel, viitorii specialişti nu vor mai fi restricţionaţi din punct de vedere geografic, fiind avantajaţi cei cu punctaje mari la Rezidenţiat.

“Ministerul Sănătăţii a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură şi interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenţilor. Anul acesta a fost actualizată metodologia concursului naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenţi pot alege, în funcţie de punctajul obţinut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel naţional”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Noul sistem transmite concomitent procesul de repartizare către toate centrele universitare şi opţiunile candidaţilor şi permite actualizarea în mod automat a tuturor locurilor şi posturilor rămase, la nivel naţional.

Până în prezent, rezidenţii puteau opta doar pentru locurile şi posturile disponibile în centrul universitar de concurs şi zona geografică arondată acestuia. Acest sistem a fost aspru criticat deoarece rezidenţi care obţineau punctaje mari la concurs rămâneau fără posturi, în timp ce medici din alte centre universitare beneficiau de posturi în spitale, deşi aveau rezultate mai slabe.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri