Meteorologii menţin şi în următoarele 24 de ore avertizarea de risc mare de producere de avalanşe în masivele Făgăraş şi Bucegi, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, potrivit unui buletin informativ remis luni, AGERPRES, de către meteorologii sibieni.
Riscul mare de avalanşe, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, se menţine în zona turistică Bâlea Lac, din munţii Făgăraş, şi la peste 1.800 de metri în munţii Bucegi.
La Bâlea Lac se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo în România, de 135 centimetri, iar la Vârful Omu (Munţii Bucegi), zăpada măsoară 90 de centimetri.
La altitudini mai mici de 1.800 de metri în masivele Făgăraş şi Bucegi, riscul de avalanşe este moderat, de gradul doi pe o scară de la unu la cinci.
Sursa: Agerpres