Foarte multe obiceiuri și ritualuri străvechi s-au păstrat până astăzi, în toate regiunile României. Perioada sfintelor sărbători de Paști este una dintre cele mai importante, din punct de vedere cultural, definitorie pentru poporul român. Modul în care s-au păstrat aceste tradiții arată continuitatea vieții spirituale a românilor și buna conviețuire cu toate grupurile etnice creștin ortodoxe. Fiecare tip de obicei vorbește despre specificul zonelor în care se regăsesc și astăzi tradițiile autentice, milenare, pentru că de Paști este și sărbătoarea reînvierii naturii, o perioadă a anului marcată încă din vremuri precreștine și din care au fost preluate și reinterpretate mai multe ritualuri purificatoare.
Curățenia, hainele noi și postul sunt specifice trecerii de la iarnă către vară, pe care le regăsim în obiceiurile creștine de Paști. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, credincioșii se spală cu apă curată, îşi pun haine noi, iau câte o lumânare, pentru a aștepta Lumina Sfântă, de la miezul nopții, în timpul slujbei de Înviere. Spălatul și hainele noi sunt rămășițe ale unui ritual care subliniază reînnoirea, reînvierea, trecerea într-un nou ciclu temporal, început prin purificare, după abstinența pe care o presupune Postul Mare. Fiecare credincios aduce acasă lumânarea aprinsă de la slujba de Înviere, aceasta semnificând purificarea casei și a gospodăriei cu Lumina sfântă. În cele mai multe zone ale țării lumânarea se pune în dreptul peretelui dinspre răsărit, pe care se face o cruce, tot în mod ritualic, afumându-l cu lumânarea. Acolo va rămâne tot restul anului, până la următorul Paște.
Simbolistica mesei de după slujbă
Abia după îndeplinirea acestui ultim ritual, membrii familiei se pot așeza la masă, după slujbă fiindu-le permis să mănânce bucatele pregătite conform tradiției. Masa de după slijba de Înviere este foarte importantă și ca „prag”, trecerea în noul an agrar, în noul anotimp, pentru care creștinii s-au pregătit, postind, timp de 40 de zile. Perioada nu este aleasă întâmplător, ci corespunde numărului de zile pe care Iisus le-a petrecut în deșert, iar după crucificare, au trecut 40 de zile până când s-a înfățișat discipolilor. Postul atât de îndelungat este și el ritualic, iar masa îmbelșugată din noaptea de Înviere reprezintă intrarea într-un nou ciclu temporal, pentru care trebuie să lăsăm în urmă tot ce a fost vechi, să pășim curați, în noua perioadă. Astfel explică unii antropologi culturali și prezența ouălor în tradiția creștină de Paști, pentru că oul este asociat cu perfecțiunea, cu sfera. Semnificațiile și interpretările sunt diferite, însă aceasta este una dintre ele. Încondeierea ouălor de Paște este o tradiție straveche, de origine precreștină, iar acest lucru este atestat prin faptul că practica se regăsește în mai multe zone din centrul și estul Europei, nu doar în România. În unele zone ale țării credința este că ouăle încondeiate protejază animalele din gospodărie pentru tot restul anului. Încondeierea se face ritualic, doar de către femei, iar fiecare linie și fiecare culoare are propria simbolistică.
Toate elementele din natură și din obiceiurile cotidiene care au legătură cu reînnoirea, reînvierea și curățenia se regăsesc și în tradiția românească de Paști. Hainele și pantofii noi, spălatul și curățatul casei, plantele verzi – inclusiv verdeața din rețetele tradiționale – toate acestea capătă valențe sacre, ritualice.