Potrivit Antena 3 CNN, în urmă cu scurt timp Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj Ro-alert prin care populația din zona de nord a județului Tulcea este informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Mesajul este unul de informare și prevede recomandări de protecție pe care locuitorii din zonele vizate trebuie sa le ia în cazul în care aceste obiecte cad în apropierea zonelor locuite.
Mesajul ro alert a fost transmis pentru zona de nord a județului Tulcea și zona de frontieră din municipiul Galați, respectiv plaja Cotul Pisicii către Vama Giurgiulești
"Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul!
Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori.
Durata estimată: 90 de minute", a fost mesajul RO-Alert primit de români.