În continuare este făcută rudimentar, rămânând vechile metode de audit care se aplicau și acum 20-30 de ani, iar când vine vorba despre evaluarea angajaților, aceștia sunt supuși unor abuzuri groaznice, despre care nu au voie să vorbească. Cei de la stat deja s-au obișnuit cu fișele de evaluare în care sunt obligați să se declare mulțumiți de condițiile de lucru, indiferent de situație, dar și cei de la privat sunt adesea hărțuiți de șefi și nu au voie să se plângă. Deși unele condiții existente în contractele de angajare sunt ilegale - cum ar fi imputarea unor sume foarte mari de bani celor care vorbesc despre abuzurile la care sunt supuși în firme private -, iar legislația a fost modificată în favoarea angajatului, deja nu se mai respectă aproape nimic din ceea ce prevede Codul Muncii, în companiile unde angajații nu pot avea nici măcar sindicate care să-i apere.
Șeful poate țipa la angajați, îi poate jigni în orice fel, îi poate hărțui fără niciun fel de consecințe. În România anului 2023 este obligatoriu prin lege să fie evaluată atât munca angajaților, cât și felul în care ei percep situația din instituția sau firma la care lucrează, însă foarte multe dintre aceste evaluări sunt fie falsificate, fie greșite.
„Vine doamna directoare și ne spune să trecem toate răspunsurile pe fișele de evaluare pozitiv, să arătăm grad mare de satisfacție. Noi avem probleme despre care nici nu avem voie să vorbim acasă, pentru că ne amenință că ne dau afară”, mărturisește angajata unei instituții din subordinea unui consiliu județean. Același lucru spun și profesorii care completează fișe de evaluare.
Celor mai mulți le este frică să povestească ce se întâmplă în interiorul acestor instituții, mai ales acum, când se pregătește comasarea celor cu mai puțin de 50 de angajați și eliminarea a 200.000 de posturi la stat. Strategiile ar trebui să se facă pe baza unor evaluări corecte - care sunt și obligatorii prin lege -, dar secretarele și șefii partidelor la nivel județean fac, de obicei, aceste false evaluări, obligând angajații să scrie ce li se dictează, nicidecum ce cred ei cu adevărat. Cum în orașele mici și în mediul rural sunt greu de găsit locuri de muncă, oamenii se supun și mulți spun că sunt obișnuiți cu asta de pe vremea regimului comunist.
Sunt terorizați de șefi și nu răspund nici la chestionare
Acești oameni se feresc inclusiv de completarea unor studii sociologice și mulți cred că pot fi spionați dacă vor să răspundă la întrebările unui sondaj de opinie referitor la mediul de lucru și la gradul de satisfacție. Astfel este compromisă inclusiv posibilitatea de a face cercetare științifică în domeniul resurselor umane, pentru că rezultatele vor fi influențate de teroarea care li se aplică angajaților.
În firmele private poate fi chiar mai rău. „Am fost hărțuită de șeful meu timp de trei ani, zilnic, până când am cedat psihic și a trebuit să-mi dau demisia. Deși am rate la casă și copii de crescut, n-am mai rezistat în ziua când a urlat în birou, de față cu toată lumea, că fiica mea, un copil de 14 ani, este curvă și eu ar trebui să stau mai mult la birou, ca să nu le mai fac toate poftele copiilor mei, acasă. Am plecat la altă firmă, unde șefa de birou mi-a spus că va trebui să merg la toaletă doar în cele două pauze pe care mi le dă ea, la ora 11.00 și la ora 15.00, plus multe alte porcării la care nici nu m-aș fi gândit vreodată că ar putea exista. După o săptămână m-au chemat cei de la departamentul de HR și mi-au spus că mi se va face o evaluare, pentru a se vedea gradul de adaptare, dar când eu am povestit sincer ce se întâmplă, m-au dat afară în următoarele 10 minute din clădire, obligându-mă să-mi semnez demisia”, explică o angajată din mediul privat, din București. Nu are voie să se plângă, pentru că a semnat un contract prin care i s-ar imputa 10.000 de euro dacă ar povesti ce se întâmplă la una dintre firmele la care a lucrat. Conform legislației muncii, astfel de clauze contractuale sunt abuzive și ilegale, dar angajaților tot le este frică să se apere, mai ales acolo unde nu există nici măcar un sindicat.
Fenomenul nu este măsurabil și e ignorat
Evaluarea acestor situații nu o face nimeni, în acest moment, nici la stat, nici la privat. România raportează că evaluările angajaților și ale mediului de lucru se fac, mai ales în instituții, dar specialiștii care se ocupă de acest domeniu spun că suntem departe de ceea ce ar trebui să existe, conform standardelor internaționale.
Sabina Chiaburu are o cercetare de doctorat la SNSPA, pe tema sistemelor de evaluare, fiind apreciată inclusiv la nivel internațional pentru metoda pe care vrea să o introducă și în România. „Referitor la concedierea doamnei, inclusiv în perioada de probă, era obligatorie notificarea încetării Contractului Individual de Muncă în scris, chiar dacă nu e obligatorie motivarea. În contractele individuale și în cele colective, obligativitatea introducerii criteriilor de evaluare a salariaților există, dar sunt generale, legate de îndeplinirea unor sarcini, nu de atingerea unor obiective, utilizate ca instrument de control, de cele mai multe ori. În cercetarea pe care am făcut-o au fost rare cazurile în care subiecții vorbesc și despre atribuirea unor merite și de obiectivele atinse, de exemplu”, explică Sabina Chiaburu.
Confuzii care nu se mai fac nicăieri în lume
Specialista în sisteme de evaluare Sabina Chiaburu explică de ce este greșită inclusiv transpunerea în legislație a principiilor preluate de la celelalte state. „Există foarte multe confuzii generate de lipsa unui cadru legislativ adecvat. „Se preia terminologia din engleză, de exemplu, unde «valuation» - atribuirea de valoare unui bun, nu este același lucru cu «evaluation» - evaluare, atribuirea de merit și valoare în urma colectării sistematice de date robuste și relevante (monitorizare) și analizarea acestora folosind sau nu criteriile (un exemplu DAC OECD Criteria). Inclusiv noua agenție AMEPIP, are doar departamentele de monitorizare, urmând să liciteze contractele pentru achiziția de servicii de evaluare, dar nu prezintă clar competențele celor care vor conduce din partea instituției aceste demersuri”, mai explică specialista.
Ceea ce se întâmplă în țara noastră, în legătură cu evaluarea angajaților la locul de muncă, nu există nicăieri în lume și este fundamental greșit, mai explică aceasta. „Punctele de vedere diferă în funcție de profesia celui evaluat, în absența unor sisteme de evaluare pe criterii și cu indicatori clari, aduși la cunoștința celor evaluați sau, în situații ideale, stabiliți de comun acord cu aceștia. Economiștii confundă uneori evaluarea cu auditul, juriștii urmăresc propriii indicatori, psihologii folosesc anumite grile mai mult sau mai puțin standardizate”, spune Sabina Chiaburu.
În timp ce conferințele din domeniul HR se fac între specialiști care dezbat teme globale, e jale în instituțiile și companiile private românești, unde în practică nu se respectă nimic din teorie.