Nu e deloc de râs. România se afundă într-o dependență de împrumuturile externe, bani pe care îi cere pentru a acoperi cheltuielile curente și deficitul bugetar. Deși pe termen scurt aceste împrumuturi par să ofere soluții, pe termen lung creează o povară financiară din ce în ce mai grea.
Nu mai departe săptămâna trecută, guvernul a împrumutat 5 miliarde de euro de pe piețele externe, prin două emisiuni în euro (pe 7 și pe 20 de ani) și una în dolari (pe 7 ani), pentru a finanța deficitul, pentru a răscumpăra datoria publică și pentru a gestiona pasivul, conform Bloomberg. Iar profit.ro semnala recent că Ministerul Finanțelor a crescut la 217 miliarde de lei (aprox. 44 de miliarde de euro) ținta pentru împrumuturi în acest an, motivând creșterea planului de împrumuturi prin necesarul de fonduri pentru deficitul bugetar, volumul datoriei de refinanțat și asigurarea prefinanțării parțiale a necesarului pentru 2025.
Astfel, datoria externă a României a sărit alarmant anul acesta la aproape 180 de miliarde de euro, peste 52% din PIB. Această creștere rapidă și constantă a datoriei externe pune presiune pe economia națională și aruncă România într-o spirală a datoriilor din care îi va fi foarte greu să scape.
De ce continuăm să ne împrumutăm? Pentru că banii trebuie găsiți undeva, iar veniturile statului știm bine că nu sunt suficiente. Însă împrumuturile externe vin cu un preț ascuns: nu afectează doar prezentul, ci și viitorul. Generațiile viitoare - cele care vor mai alege să rămână în țară - vor moșteni astfel nu doar datoria externă, ci și povara economică asociată acesteia. O datorie externă mare înseamnă că o parte semnificativă din bugetul național va fi alocată pentru plata dobânzilor și a principalului, limitând astfel resursele disponibile pentru investiții în infrastructură, educație și sănătate. Acest lucru poate duce la o stagnare economică și la o scădere a calității vieții, afectând negativ oportunitățile de dezvoltare pentru tinerii de astăzi și de mâine.
Iar dependența masivă de finanțarea externă face ca economia României să fie vulnerabilă la fluctuațiile piețelor internaționale și la schimbările de politică monetară din alte țări. În cazul unei crize economice globale, costurile de finanțare vor crește, iar accesul la noi împrumuturi ar putea fi limitat. Această vulnerabilitate economică poate duce la instabilitate socială, cu impact direct asupra generației de mâine, care se va confrunta cu un mediu economic incert și cu oportunități limitate de angajare și dezvoltare profesională.
Pentru a gestiona datoria externă, guvernele viitoare vor fi nevoite să aplice măsuri stricte, ce ar putea include creșterea radicală a impozitelor și taxelor și reducerea cheltuielilor publice. Aceste măsuri pot avea un impact direct asupra bunăstării cetățenilor, reducând puterea de cumpărare, dar și accesul la servicii publice esențiale și crescând inegalitățile sociale.
Adevărul este că împrumuturile externe nu sunt neapărat o problemă, dacă sunt folosite în mod inteligent. Dacă statul ar direcționa acești bani către investiții care să genereze creștere economică - cum ar fi infrastructura, digitalizarea sau educația - datoria ar putea deveni sustenabilă. Dar când se împrumută pentru a acoperi cheltuieli curente, fără să genereze valoare adăugată, statul blochează țara într-un cerc vicios.
România are nevoie de o schimbare de direcție. Trebuie să se concentreze pe restructurarea cheltuielilor publice, pe colectarea eficientă a taxelor, pe reforma fiscală și economică în măsură să aducă creșterea veniturilor, pe protejarea și stimularea proiectelor majore de investiții și pe utilizarea în mod responsabil a fondurilor împrumutate. Doar așa poate spera să scape din spirala împrumuturilor externe și să-și construiască un viitor stabil și prosper.
E de dorit ca data viitoare când România intră în bar, să încerce o altă rețetă: mai puțină datorie, mai multă responsabilitate.