Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România îşi transformă statutul de ţară exportatoare de lemn în ţară importatoare

România îşi transformă statutul de ţară exportatoare de lemn în ţară importatoare

În România se vorbeşte despre exploatarea ilegală de lemn pe un ton alarmant, însă situaţia reală este că ţara noastră îşi transformă statutul de ţară exportatoare în cel de importator, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor Istrate Steţco, la dezbaterile organizate recent la Bruxelles cu ocazia lansării raportului privind tăierile ilegale şi infracţiuni legate de încălcarea regimului de protecţie al faunei sălbatice în spaţiul Carpato-Dunărean.

 

"Astăzi, se vorbeşte despre exploatarea ilegală de lemn din România pe un ton alarmant. Mass-media răspândeşte ideea că milioane de metri cubi de lemn pleacă din ţară. Situaţia reală este că România îşi transformă statutul de ţară exportatoare în cel de importator. Pentru a avea o imagine reală şi obiectivă a actualei stări de conservare a naturii în România, trebuie să se ţină cont de statistici oficiale, să se prezinte date concrete în locul estimărilor, să se facă referire la măsurile ferme luate de autorităţi pentru protejarea resurselor naturale", a susţinut Steţco.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, în cadrul evenimentului, oficialul român a prezentat acţiunile întreprinse la nivel naţional, progresele realizate de România şi provocările asociate fenomenului tăierilor ilegale şi infracţiunilor privind încălcarea regimului de protecţie a faunei sălbatice.

"Demnitarul român a subliniat faptul că măsurile care s-au luat în ultimii ani, atât guvernamental, cât şi legislativ (Radarul Pădurilor, adoptarea noului Cod Silvic, amendarea Legii privind contravenţiile silvice, Regulamentul de valorificare a masei lemnoase etc.), au transformat statutul României din ţară exportatoare de lemn în ţară importatoare. Aceste măsuri, împreună cu dezvoltările viitoare avute în vedere, se subscriu obiectivului de a promova un ecosistem forestier stabil, capabil să îndeplinească funcţiile sociale, de mediu şi economice", se menţionează în comunicatul preluat de agerpres.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri