La aproape un deceniu de la adoptarea, în iulie 2010, a strategiei Europa 2020, România nu a reuşit să îndeplinească niciuna dintre ţintele asumate la capitolul Educație și Cercetare. Adică, ţara noastră ar fi trebuit să reducă abandonul școlar, să crească procentul tinerilor cu studii superioare, cu vârste între 30 şi 34 de ani, iar procentul din PIB alocat educaţiei şi cercetării să crească.
România a promis că, până în 2020, nivelul investițiilor în cercetare și dezvoltare va creşte la 2% din PIB, rata părăsirii timpurii a şcolii va scădea până la 11,3%, ponderea persoanelor cu studii superioare va ajunge la 26,7%, iar rata de ocupare a populaţiei, adică românii cu vârste între 20 şi 54 de ani care muncesc, să urce la70%. Astfel, după zece ani de reforme şi contrareforme, la capitolul Educație și Cercetare, România a rămas repetentă la toate aceste capitole. Rata abandonului şcolar era, în 2017, 18,1%, în 2018 doar 24% la sută din tineri aveau studii superioare, iar procentul din PIB atribuit educaţiei este de doar 0,5%, arată cele mai recente date Eurostat.
Subfinanţarea, principala problemă
Potrivit raportului Semestrul European 2019, cel care monitorizează îndeplinirea obiectivelor asumate în strategia Europa 2020, sistemul de învăţământ românesc nu primeşte suficient de mulţi bani, iar capacitățile administrative necesare pentru modernizarea acestuia trebuie să fie consolidate: „Dobândirea de competențe de bază și digitale este împiedicată de probleme semnificative. Măsurile legislative recente amână până în 2022 punerea în aplicare a cerinței legale de a aloca anual echivalentul a 6% din PIB pentru educație. Acest prag nu a fost atins niciodată”.
Elevii din preuniversitar şi abandonul şcolar
Numărul copiilor din învățământul preuniversitar a scăzut cu 14% între 2007 și 2017. Totodată, raportul arată că 10% dintre școli sunt supraaglomerate, în timp ce 58% au capacități excedentare. În acelaşi timp, 38% dintre școlile din mediul rural au toalete exterioare, fără apă curentă și canalizare, față de 7% în mediul urban.
În acelaşi timp, Semestrul European 2019 arată că România nu are încă o abordare integrată pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, ci se întreprind doar eforturi sporadice de îmbunătățire a calității învățământului în școlile cu rate ridicate ale abandonului școlar. Accesul la programele de tip „a doua șansă” este insuficient, iar modul în care sunt concepute acestea nu este adaptat la nevoile cursanților adulți. Furnizarea de servicii de orientare profesională este limitată.
România nu a reuşit nici reducerea cu 580 de mii a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Şcolile româneşti duc lipsă de laboratoare și biblioteci, iar autobuzele nu sunt suficiente. Întreținerea și renovarea periodice sunt rămase în urmă din cauza lipsei de finanțare din partea autorităților locale.
Tranziția către învățământul liceal este deosebit de dificilă pentru elevii din grupuri vulnerabile și pentru cei care locuiesc în zone rurale, în principal din cauza costurilor financiare ale studiilor în zonele urbane