În 2019, anul crizei de forță de muncă, populația aptă pentru a se angaja, dar care nu și-a căutat niciodată de lucru, cuprindea 114.900 de persoane, iar populația inactivă însuma 5,7 milioane de persoane. Pentru comparație, numărul de salariați abia a trecut pragul de 6 milioane de persoane. În același timp (anul trecut), când patronii se plângeau că nu găsesc mână de lucru, un număr de 53.800 de locuri de muncă vacante au rămas neocupate, chiar dacă erau înregistrați mai mult de 350.000 de șomeri, arată statisticile oficiale analizate de Jurnalul. De cealaltă parte, persoanele care beneficiază de asistență socială fără să muncească primesc de la stat o serie de facilități - venit minim garantat, indemnizații pentru hrană sau chiar alimente gratuite, ajutoare și alocații - pe care le-ar pierde dacă s-ar angaja, astfel că au prea puține motive să se înscrie în câmpul muncii.
Acest fenomen are toate premisele să continue și în anii următori, câtă vreme 90% din tinerii fără ocupație nu au de gând să-și caute de lucru.
Din ce își câștigă existența cei 5,7 milioane de români care formează populația inactivă nu știe nici Fiscul. Pentru a afla, dar și pentru a-i integra în categoria contribuabililor (cel puțin la fondurile de asigurări pentru pensii și sănătate), Agenția Națională de Administrare Fiscală a introdus o declarație specială pe care trebuie să o depună lunar persoanele care nu realizează venit. Întrucât această declarație specială a fost introdusă abia la începutul anului trecut, deocamdată nu se știe câte persoane se află în situația de a nu realiza venituri. Cu toate acestea, Institutul Național de Statistică (INS) consemnează anual un număr de 5,7 milioane de persoane care nu au vreo activitate economică, adică nu sunt nici salariați, nici pensionari, nici copii în întreținerea cuiva, nici lucrători pe cont propriu, nici patroni.
Ce este populația inactivă
Alături de rata șomajului (cel mai cunoscut indicator), INS publică anual un set de trei indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă „având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii”.
Tocmai despre „atașamentul” unora față de piața muncii vine vorba când se pun în balanță avantajele persoanelor neocupate față de avantajele persoanelor angajate. Beneficiile sociale acordate de stat oamenilor fără ocupație sunt alocaţia pentru susținerea familiei, ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoarele de urgenţă şi cele pentru încălzirea locuinţei. Toate acestea se pierd dacă beneficiarul se angajează. Și, cum cei mai mulți dintre asistații social au un nivel de instruire scăzut (rareori mediu), e clar că la angajare nu ar primi mai mult decât salariul minim pe economie, aproximativ 1.300 de lei net. Desigur, venitul total al unui astistat nu e deloc mare, dar nici salariul minim nu e tocmai îndestulător. Astfel că persoana neocupată are de ales doar între a merge la muncă fără gratuități, hrană și alte ajutoare sau a sta acasă beneficiind de respectivele facilități. Rămânând neocupați oficial, mulți lucrează cu ziua, neoficial, și își rotunjesc astfel veniturile, beneficiind și de gratuități. Nu-i așa că pare a fi preferabil statutul de asistat în locul celui de angajat?
Cât costă asistența socială
Anul trecut, la ANPIS erau înregistrați între 165.000 și 170.000 de beneficiari ai venitului minim garantat (263 de lei lunar) și aproximativ 113.000 de beneficiari ai indemnizației pentru hrană (479 de lei lunar). Ca beneficiari ai indemnizației pentru creșterea copilului (2.050 de lei lunar) erau înregistrate 176.400 de persoane. Per total, potrivit Ministerului Finanțelor, cheltuielile bugetare cu asistența socială pe anul 2019 s-au ridicat - excluzând pensiile - la 34 de miliarde de lei sau, lunar, aproape 3 miliarde de lei.
Doar unul din 10 tineri neocupați vrea să muncească
Dintre cei peste 1.400 de tineri aparținând categoriei statistice „NEET” - care nu studiază și nici nu lucrează, deși ar putea - contactați de Junior Achievement în România de la începutul acestui an, doar 126 (9%) sunt interesați să schimbe această stare de fapt. Ponderea celor care doresc să colaboreze și să se implice concret în acest demers este și mai mică: 5 din 100 de persoane contactate. Tinerii din Ialomița, Giurgiu, Galați și Vrancea consideră colaborarea necesară un efort mult prea mare, care le-ar schimba starea curentă, în care se descurcă și fără a merge la cursuri sau a lucra. Deși sunt capabili să își finalizeze studiile și să muncească, majoritatea nu își doresc să facă acest lucru. Potrivit statisticilor Eurostat, România se situează pe locul al treilea în topul țărilor UE cu cele mai mari rate NEET în rândurile tinerilor (17,3%), devansată doar de Italia (23,8%) și Grecia (20,7%), media UE fiind de 14%.
Pe parcursul anului 2019, numărul șomerilor care nu au lucrat niciodată fost de 177.089 de persoane, în scădere ușoară față de cotele din anii trecuți.
Numărul persoanelor inactive care nici nu căutau un loc de muncă şi nici nu erau disponibile să ȋnceapă lucrul a crescut cu 50.000 în 2019 față de 2018