Cehii se bucură de încredere și ca urmare a acestui fapt participă la diviziunea socială a muncii în UE. Cu alte cuvinte, când ei, sau polonezii, se apucă să deschidă gura sunt ascultați, iar mărfurile lor sunt competitive și-s achiziționate pe piața europeană.
Românii nu se bucură de încredere, chiar dacă sunt membri ai Uniunii Europene și nici nu participă la diviziunea muncii. De ce? Fiindcă nu au expertiza cehilor ori a polonezilor și au intrat în Uniune doar în baza unor înțelegeri.
Și totuși, chiar dacă nu dă dovadă de expertiză în vreun domeniu, România era considerată până nu demult o țară echilibrată, ce îndeplinea toți indicatorii de convergența nominală ce i-ar permite să adopte euro. Cum se obține acest echilibru? Cu ajutorul unor grupuri din societate care instituie disciplina și-i amendează pe cei ce o încalcă.
Așadar, la noi, expertiza e înlocuită cu disciplina, deși, dacă faci niște lucruri întocmai și la timp, asta nu te îmbogățește, ca atunci când știi ce să faci, ci doar îți permite să cheltuiești mai puțin. Se creează impresia că ai fi mai bine organizat, dar numai pentru că te abții să consumi, nu fiindcă ai capacitatea de a ști ceea ce vrei, pentru ca priceperea să se materializează în bunuri mai multe și mai bune, necesare pentru a participa la diviziunea muncii din UE.
Din câte se vede, România e o specialistă în echilibre mediocre, la care lucrează forțe ce și-au luat titulatura de partid.
Dacă ne gândim că în perioada dinaintea crizei - de maximă iresponsabilitate - echilibrul era asigurat de o grupare cu caracter etnic, acum lucrurile ar trebui să pară mai stabile. Da, dar chiar dacă echilibrul e obținut cu mai mult interes național, lipsa de orizont tot lipsește, la fel și expertiza.