Dinții sănătoși cu cheltuială se țin, însă Casele de Asigurări de Sănătate decontează medicilor stomatologi doar 1.600 de lei pe lună. Este o sumă infimă, spun doctorii, care ar ajunge numai pentru lucrarea unui pacient și pentru încă o jumătate de la un altul. Este motivul pentru care românii au rareori parte de servicii decontate de stat, după ce trec pragul unui cabinet stomatologic, dar şi o explicaţie a faptului că suntem europenii cu cei mai puţini dinţi în gură. În Argeș, de exemplu, și puținii dentişti care lucrau cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) au renunțat la contracte. Nu puteau să le explice oamenilor, spun aceştia, de ce unii pacienţi sunt tratați gratuit și cei mai mulți, nu. Suma alocată de autorităţi Stomatologiei este cea mai mică dată către o specialitate medicală din România.
Banii pe care un medic stomatolog i-ar primi de la Stat pentru serviciile pacienților, dacă încheie un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), sunt în funcție de gradul profesional, dar și de zona în care este cabinetul. Astfel, un dentist care lucrează în oraș ar primi lunar 1.600 de lei, ca decontare pentru tratamente. Dacă vorbim despre un medic specialist, suma este mai mare cu 400 de lei, iar în cazul în care stomatologul este medic primar, poate lua 2.400 de lei. Pentru mediul rural, banii cresc cu 50 la sută. Altfel spus, un dentist care profesează la țară ar lua de la Stat cu 800 de lei mai mult decât cel din mediul urban.
Mai ceva ca la transplant: listă de așteptare pe câțiva ani
„Nu mai pot lucra cu Casa de Asigurări pentru că suma este prea mică și sunt decontate doar lucrări mari. Cum să le explic pacienților că unora le pot face proteze gratis și altora nu?” spune un stomatolog din Argeș
„Pe lista CAS, proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă are un tarif de 850 de lei, iar dacă are nevoie de lucrare un beneficiar al legilor speciale, este decontat sută la sută. Îmi mai rămân bani pentru două, iar pacienții vin din toate comunele, numărul lor este mare. Ar însemna să fac o listă de așteptare pe câțiva ani, iar cei mai mulți sunt în vârstă. Moare omul până îi vine rândul la proteză” ne-a povestit un medic stomatolog din Argeș care și-a amenajat cabinet în mediul rural.
Pentru că și banii dați sunt mai puțini, în orașe scade și numărul celor care ar putea beneficia de tratamente stomatologice decontate. Cele mai scumpe din lista CAS sunt protezele pentru adulți și aparatele ortodontice, care au un tarif de 546 de lei pentru un copil. Cea mai mică sumă o dă statul pentru sigiliarea unui dinte - 78 de lei - dar aceea se acordă odată la 2 ani. Practic, dacă nu poţi să suporţi costul tratamentului din propriul buzunar, nu prea prea îţi permiţi să mai ai şi alți dinți bolnavi între timp.
Igiena dentară la copii, o altă problemă ignorată de stat
Doctorii stomatologi ar trebui să se ocupe de un pacient venit cu trimitere și scrisoare medicală, în mod gratuit, iar apoi să trimită decontul către CAS pentru a primi banii. Dar, decât să îi trateze pe unii gratuit și pe alții nu, foarte mulţi au preferat să renunțe. Mai mult, medicii au cerut reînființarea cabinetelor școlare, dar au fost refuzați: statul nu are bani pentru asta.
„Eu chiar m-am ocupat să fac o interpelare în acest sens, gândisem chiar un proiect de lege, dacă s-ar putea. Pentru că toate afecțiunile pornesc de la dinți - cum sunt cele la stomac sau diabetul - și au tratamente decontate. De ce nu putem acționa direct la sursă și să prevenim să se ajungă la alte probleme? Le-am spus să facem mai multă prevenţie. Am discutat cu parlamentari, am propus reînființarea cabinetelor din școli, unde să îi învățăm de mici pe copii cum să își îngrijească dantura și să îi verificăm permenant. Mi s-a spus că nu există finanțare pentru asta. Apoi, am cerut să punem la punct această parte de asigurări, iar medicii au spus că nu mai au încredere în Casă” spune Eny Pavel, un stomatolog din Pitești a cărui inițiativă nu a primit o reacție pozitivă din partea autorităților din domeniu, deși a luptat în numele tuturor colegilor ei.
Statisticile sunt îngrijorătorare: nouă din zece români au probleme de sănătate dentară.