Văd că, în ciuda schimbărilor produse pe scena politică, ideea de a-i aduce înapoi pe românii care lucrează în afară persistă.
Ştim de ce au plecat ei acolo, pentru ca şomajul să se plaseze la niveluri mici din prezent, nu la unul ca-n Grecia/Spania, şi ei nu se pot obişnui defel cu modul în care funcţionează clasa politică ce dereglează scara corectă de valori, meritocraţia.
Întrebarea este: S-a modificat ceva structural ca să ai curaj să-i chemi înapoi? Sau mediul economic a devenit mai bun ca să atragi capitalul ce creează locuri de muncă, fiindcă până una-alta avem cea mai scăzută cantitate de investiţii pe locuitor din regiune, suplinită de remitenţele diasporei.
Dacă nu v-aţi prins, suntem în secvenţa Iugoslavia 1985/Polonia 1980, cu precizarea că noi vom fi condiţionaţi la o anumită dată să adoptăm euro. Diaspora ştie în momentul de faţă ceea ce nu vrea, dar dacă ar fi pusă în situaţia de a spune ceea ce doreşte tot n-ar avea motiv să se întoarcă. Economia noastră nu e în măsură să ofere joburile deţinute de românii care lucrează în exterior.
Atât timp cât nu reuşim să promovăm elite reale, ci doar care se descurcă la deschisul unor uşi înseamnă că nu am reuşit să obţinem încrederea nu doar a diasporei, ci a întregii populaţii, pentru că separarea în români dinăuntru şi din afară este un act care din punct de vedere constituţional pune sub semnul întrebării statul unitar.
Și pentru că tot se pune pe tapet rechemarea în țară a celor care muncesc în străinătate fără a ataca frontal deficitul structural ce ar instaura încrederea, poate că merită să analizăm și o altă problemă. O creștere economică de amploarea celei din România ar arăta că suntem în faza de boom a ciclului economic. Din păcate, cifrele de deficit fiscal avansate, pe baza cărora se proiectează bugetul par să nu se găsească în concordanță cu dinamica PIB. Întrebarea este niște deficite bugetare de 4,4% , respectiv 3,5% din PIB, cărei faze a ciclului economic îi corespund, pentru a ne da seama dacă măsurile ce se vor lua sunt într-adevăr anticiclice, după cum au fost enunțate.
În fine, ca să cităm din clasici - pe post de concluzie - în perioada postcomunistă, România, în loc să stimuleze productivitatea, a contat pe redistribuire. Concurenţa pe pieţe a fost înlocuită de competiţia pentru o porţie cât mai mare de redistribuire. Iar marea problemă este că aceasta din urmă nu-i poate face pe toţi bogaţi.
Adevărata bunăstare şi creşterea economică durabilă sunt inseparabile. Atunci când economia crește, oamenii găsesc locuri de muncă. Și românii nu trebuie să se confrunte cu niciun obstacol în a-și valorifica potențialul creativ în scopul obţinerii bunăstării individuale și a ţării.
Economia ar fi mers mult mai bine dacă spiritul antreprenorial n-ar fi fost inhibat de mediul de afaceri ostil. Iar investiţiile, atât străine, cât şi autohtone, cresc doar când e asigurat un climat favorabil.
Investițiile contribuie la crearea și întărirea clasei de mijloc, fără de care o Românie prosperă nu poate exista, mediul de afaceri prietenos stimulează întreprinderile mici și mijlocii și crearea de noi locuri de muncă. Cât mai amânăm schimbarea paradigmei?