Jurnalul.ro Ştiri Observator Toți rușii de la Petrotel Lukoil Ploieşti au fost demişi! A fost numit un director ucrainean

Toți rușii de la Petrotel Lukoil Ploieşti au fost demişi! A fost numit un director ucrainean

de Redacția Jurnalul    |   

O rafinărie din Ploiești a concediat membri ruși care făceau parte din structura de conducere executivă. Aceștia au fost înlocuiți cu români și ucraineni.

Potrivit Antena 3 CNN, consiliul de Supraveghere al rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești a înlocuit patru dintre cei cinci membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei.

Au fost înlocuiţi din directorat ruşii Aleksei Kovalenko (director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic şi financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) şi Kuzma Oligov (director de personal).

Se pare că înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbați din funcții. Singurul membru al directoratului păstrat din vechea structură a fost românul Dan Dănulescu, care a preluat funcția de director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil. El a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef.

Ceilalţi membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duţu (contabil-şef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiţă (director de producţie, în companie din 2013) şi Ion Mura (director economic şi financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

Cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane, el primind permis de şedere în România din partea autorităţilor de la Bucureşti, potrivit profit.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri