Rusia şi NATO nu vor putea avansa în problema prevenirii incidentelor fără canale normale de comunicare militară, astfel că acestea trebuie restabilite, a declarat ministrul adjunct de externe Aleksandr Gruşko, fost ambasador al Federaţiei Ruse pe lângă Alianţa Nord-Atlantică, într-un interviu acordat agenţiei TASS.
'Dacă ţările Alianţei sunt într-adevăr interesate să îmbunătăţească situaţia din acest domeniu (prevenirea incidentelor militare majore - n.r.), atunci este necesar să se facă paşi simpli', a subliniat diplomatul, indicând că mai întâi de toate este necesar de a se restabili canalele normale de comunicare militară.
'Fără participarea experţilor militari, este imposibil să mergem înainte, pentru că este vorba de lucruri tehnice destul de complexe', a adăugat el, dând ca exemplu în acest sens 'distanţa sigură dintre nave sau aeronave'. În acelaşi context, Aleksandr Gruşko a reiterat că Rusia este pregătită să dezvolte un dialog cu NATO pentru prevenirea incidentelor militare.
Deşi Alianţa Nord-Atlantică şi-a suspendat cooperarea la nivel practic cu Rusia în 2014, ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Moscova, ea a menţinut dialogul politic cu Rusia. Totodată, NATO şi Rusia menţin în continuare linii de comunicare între responsabili militari pentru a promova previzibilitatea şi transparenţa activităţilor lor militare, conform unei declaraţii făcute de oficiali ai Alianţei după reuniunea Consiliului Rusia-NATO din luna mai.
În ianuarie, preşedintele rus Vladimir Putin l-a retras pe reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, reducând astfel nivelul reprezentării ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică până la însărcinatul cu afaceri. Aleksandr Gruşko, diplomat de carieră, a exercitat funcţia de ambasador al Moscovei la sediul NATO din Bruxelles din octombrie 2012 până în ianuarie 2018. AGERPRES