Jurnalul.ro Ştiri Externe Rușii au rata plasarea pe orbită a unui satelit

Rușii au rata plasarea pe orbită a unui satelit

Un satelit meteorologic din seria Meteor-M, lansat marţi de pe Vostocinîi, un nou cosmodrom rus situat în extremul orient al ţării, nu a ajuns pe orbita prevăzută, potrivit agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, citată de EFE. 

"Ultimul etaj al rachetei (...) cu blocul impulsor Fregat şi satelitul Meteor-M au ajuns pe orbita intermediară, însă ulterior nu am putut stabili comunicaţia prin satelit, deoarece nu a ajuns până la orbita prevăzută", a declarat presei un purtător de cuvânt al Roscosmos. 

Lansarea rachetei Soyuz-2.1b cu satelitul Meteor-M, cea de-a doua lansare care se efectuează de pe Vostocinîi, de la inaugurarea cosmodromului anul trecut, a avut loc marţi la 08:41 ora Moscovei (05:41 GMT). 

Împreună cu Meteor-M lansatorul urma să plaseze în spaţiu un grup de alţi 18 minisateliţi. 

Vostocinîi, care se află în regiunea orientală Amur, în apropiere de frontiera cu China, ar putea deveni platforma de lansare a diferitelor module ale noului program selenar rus, al cărui obiectiv este de ajunge pe Lună în 2029. 

Noul cosmodrom, cu o suprafaţă de 700 de kilometri pătraţi, a fost construit pentru a descongestiona lansările efectuate de pe Baikonur, în Kazahstan, şi a garanta viitorul independenţei Rusiei în îndeplinirea programului său spaţial. 

Roscosmos, agenţia spaţială rusă, preconizează şase lansări anuale de pe Vostocinîi începând din 2018.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri