Jurnalul.ro Sport S-a jucat degeaba

S-a jucat degeaba

de Adi Munteanu    |   

Ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. Federația Română de Fotbal a impus peste capul Ligii Profesioniste oprirea sezonului, deși, din punct de vedere sportiv, se mai puteau petrece multe. Dinamo putea urca în clasament (deci putea obține mai mulți bani din drepturile TV), FCSB putea urca pe locul 3 și mai primea 450.000 de euro de la aceleași televiziuni. FRF a pus batista pe țambal și tot ce a rămas a fost „salvarea lui Dinamo de la retrogradare”, care s-ar fi putut salva și singură.

 

Până la urmă, Răzvan Burleanu și-a făcut de cap și și-a impus punctul de vedere, neglijând situația financiară a cluburilor, care acum trebuie să returneze, din viitoarele încasări cuvenite din drepturile TV, sume importante, pentru că nu au apucat să joace toate meciurile. Și atunci de ce nu s-a înghețat campionatul doar cu disputarea Cupei României și să se fi păstrat ierarhia de la finalul sezonului regulat? Ierarhia nu diferea foarte mult. CFR era tot campioană, pe locul 2 era tot Universitatea Craiova, FCSB și FC Botoșani erau sigure de participarea în preliminariile cupelor europene. Mai mult, nu a retrogradat nimeni și concluzia e că s-a jucat degeaba acest final de sezon din Liga 1. În plus, condițiile impuse pentru disputarea inutilă a acestor meciuri a crescut foarte mult cheltuielile echipelor cu carantinarea și testarea periodică a jucătorilor. Pe lângă asta, cluburile au aflat că din sezonul viitor vor primi din televizări banii eșalonați în rate lunare, motiv pentru care majoritatea echipelor nu vor avea bani pentru transferuri. În această situație, nivelul competiției va scădea dramatic, singurele achiziții putând fi jucători liberi de contract și aduși cu salarii mici, deci fără mare valoare.

 

Model aberant, copiat greșit

 

O altă bazaconie rostită cu limbaj de lemn de Răzvan Burleanu este aceea că o echipă din play-out să joace baraj pentru cupele europene cu o ocupantă a play-off-ului! Acest model mai este folosit în Europa și exemplul fluturat este Cehia. Doar că acolo sistemul este total diferit față de ce ne propune președintele FRF. În Cehia, campionatul se împarte după sezonul regulat în trei. Partea de sus luptă pentru titlu șase echipe, două locuri de Champions League și două de Europa League. Partea de mijloc a clasamentului, cu patru echipe, joacă un baraj, iar câștigătoarea joacă barajul final cu ocupanta locului 5. În fine, ultimele șase echipe din sezonul regulat joacă pentru evitarea retrogradării. Astfel, în Cehia este exclusă din cupele europene doar o echipă, locul 6 din play-off, însă în urma unui criteriu clar. În Liga 1 sunt excluse două echipe, locul 4 urmând să joace cu o echipă din play-out-ul retrogradării!

 

Doar 3-4 echipe au salariile la zi

 

Președintele sindicatului fotbaliștilor AFAN, Emilian Hulubei, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul sezon, avertizând că este foarte posibil ca unele echipe să se retragă din competiție, 2-3 dintre ele chiar până în decembrie. Faptul că banii din televizări se vor primi eșalonat va împinge la limita rezistenței echipele cu buget mic, precum Chindia, Clinceni, Gaz Metan Mediaș, Poli Iași, Voluntari sau noile promovate UTA și FC Argeș. Acestea abia pot asigura un buget de subzistență, mult sub necesitățile Ligii 1. În acest context, Hulubei a anunțat că doar 3-4 echipe din Liga 1 au salariile plătite la zi. „CFR nu e printre ele. Viitorul, da. Majoritatea au întârzieri de o lună-două. Altele au depășit și trei luni, cum este cazul unor jucători de la CFR Cluj. Pe lângă salarii, mai sunt și bonusuri la sfârșitul sezonului, bonusuri de clasare în campionat, de meciuri jucate. Mare parte a acestor bonusuri sunt tot neplătite”, a spus Hulubei la Digisport.

Noul sezon al Ligii 1 va începe pe 22 august și va avea 318 meciuri, cu 48 mai multe decât în sezonul recent încheiat, și ar trebui să se încheie pe 15 mai 2021. După primele 30 de etape ale sezonului regulat, echipele vor fi împărțite în două: primele 6 formații vor juca în play-off, tur-retur, iar celelalte 10, în play-out, vor disputa cele 9 meciuri într-o singură manșă, acasă sau în deplasare.


 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri